povestirea textului totore povestire după Magda Isanos DAU CORANA
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Cele ce vreau sã povestesc s-au petrecut de asemenea într-un mic oraș, un oraș cu strãzi prost pietruite și cu mulți pomi, unde fiecare știe totul despre celãlalt, într-atât sunt de puțini și de plictisiți oamenii acolo.
Un om din cale afarã de ciudat locuia în orașul acesta, omul acesta nu era prea înalt, cam gros și șchiopãta de-a binelea de un picior, avea niște ochi foarte strãlucitori și un surâs din cele mai plãcute din câte mi-a fost dat sã vãd.
Pânã aici, nu-i așa, nimic ciudat. Dar omul nostru, cu toate cã arãta ca toți oamenii, pãrea cã ține cu tot dinadinsul sã se deosebeascã prin purtarea lui de ei. Așa, de-o pildã, el avea o casã mare de piatrã, cu nenumãrate ferești înguste și boltite pe care însã nu le deschidea niciodatã; în jurul casei era o imensã grãdinã unde nu cred sã fi lipsit vreun soi de plantã, cea mai mare parte a viețîi sale omul cel ciudat și-o petrecea acolo, îngrijind cu o neistovitã dragoste fiece firișor de iarbã, și totuși nimeni nu vãzuse pe dinãuntru acest mic paradis, adicã vom vedea numaidecât cã aproape nimeni.
Când mergea pe stradã, el avea totdeauna o carte în mânã, din care citea mergând și se lovea mereu de oameni, de felinare și case, iar dacã îi vorbeai, dupã ce te privea o clipã batjocoritor, fãcea un "Hm", care pãrea cã vine din burta lui rotunjitã, și pleca șchiopãtând mai departe, și totuși nu era rãu, nu, Doamne ferește! dimpotrivã, marea lui avere (cãci era foarte avut) și-o cheltuia pentru un singur lucru, ca sã facã bucurie copiilor