Question

Povestiti despre ce este vorba in poezia O,ramai...
,,O, ramai, ramai la mine,
Te iubesc atat de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei intuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adanc in ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi in taina
Mersul cardului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec
Cum ingani cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzand piciorul gol

Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri.
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.

Astfel zise lin padurea
Bolti asupra-mi clatinand
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit in camp razand.

Astazi chiar de m-as intoarce
A-intelege n-o mai pot...
Unde esti,copilarie,
Cu padurea ta cu tot?

Answer 1

In creatia lui Eminescu , dragostea si natura sunt teme permanente. Natura este cadru fizic pentru gesturile poetului. Eminescu  este un poet al spatiului cosmic , prin multimea elementelor cosmice: stele , soare , luna , cer , luceafar ,  dar  si un cantaret  al naturii terestre in vesnica  rotire a anotimpurilor.Dragostea se afla intr-o perfecta asonanta cu natura.. Natura este stare de spirit , in sensul ca  infatisarea ei este dictata de suflet.Poezia incepe simplu cu o ruga adresata , dupa cum se poate intelege unui ,,lui” unui ,,el”. Nu se descopera , nu se arata cine adreseaza aceasta ruga , la inceput , dar se poate vedea altceva . Si anume se poate vedea cum  ,,ea” cea care vorbeste , pare sa fie una cu fiinta ,,lui”. Doar ea il poate intelege , doar ea il cunoaste atat de bine  , si ,  mai presus de toate , ea il iubeste ,, atat de mult ” .                       ,, O, ramai , ramai la mine ,                          Te iubesc atat de mult!                          Ale tale doruri toate                          Numai eu stiu sa le-ascult;”Pentru ,,ea” el este printul ei , este materializarea unui basm , dar printul este cuminte , prin care se vede o puritate sufleteasca adanaca.                        ,, In al umbrei intuneric                           Te  aseman unui print ,                           Ce se uit-adanc in ape                           Cu achi negri si cuminti; ”              Cu grija unei mame parca  „ea” il introduce intr-o lume minunata ,  plina  de viata  , de miscare , de adevar. Si totul pare sa treaca  asemenea unor clipe, iar clipele par veacuri. Toata imaginea se limpezeste dupa  ce ni se dezvaluie si penultima strofa.                                  „   Astfel zise lin padurea ,                                      Bolti asupra-mi clatinand;                                      Suieram l-a ei chemare                                      S-am iesit in camp razand.”               Vedem mama natura , padurea lui Eminescu cum ii vorbeste , cum il ocroteste , cum il iubeste ca pe propriul ei pui ce este. El , puiul de om , este plin de inocenta copilariei , inocenta care il ajuta sa patrunda dincolo de zidurile unei realitati oarbe. El vede cu ochii sufletului ,cu ochii copilariei intreaga viata a naturii . Padurea , lasata acolo de Dumnezeu  , de milenii , parca de cand lumea , il primeste in sufletul si in inimioara ei , invatandu-l  si aratandu-i cele mai adanci secrete ale ei.Il pune deasupra tuturor creatiilor acestei lumi materiale , il   vede print prin cea  mai simpla si cea mai importanta putere in lumea acestora , cea care te face sa zbori pana dincolo de limitele materialului , peste culmile si voile imaginatiei :  inocenta. Ochii lui, fereastra sufletului , mari si negri , sunt insa plini de aceasta lumina  a  increderii iubitei. Pentru , ca in cele din  urma ,  inocenta inseamna  lipsa  pacatului ,  iar  lipsa pacatului  inseamna  iubire absoluta si incredere oarba. Adevarul  pe care il cunoaste este singurul si nu mai exista altul. Plus , copii sunt vocea adevarului , ei spun lucrurile pe nume , asa cum le vad , si vad bine.Grijile lumii materiale , taifunul de zi cu zi al orelor , obligatiilor , neintelegerilor , il transforma pe poet. Pierde coroana  inocentei , care va ramane  in urma sa ca o amintire luminoasa si tristetea il cuprinde cu putere mai mare.                                    „ Unde esti tu copilarie                                       Cu padurea ta cu tot ? ”               Oricat ai fi de batran  , ceea ce ramane etern ca o lumina , dupa care , chiar de nu recunoaste nimeni , toti duc dorul , este tocmai fericirea si inocenta  copilariei , a copilariei pierdute printre stalpii  de  marmura  ai  unei  incaperi  largi si pline de lucruri cat mai ciudate , numita maturitate .                                  „  Astazi chiar de m-as intoarce                                     A-ntelege n-o mai pot… Unde esti , copilarie,Cu padurea ta cu tot? ”               Copilaria cu visurile sale s-a pierdut la fel ca si  dorul sau de a vedea dincolo de zidurile materialului. Izvorul sau langa care se odihnea, padurea sa , soaptele ei , erau etern pierdute prin valurile vietii. Si a-ncerca acum sa fie din nou copil , nu mai e cu putinta . Viata l-a schimbat intru totul , natura a adormit pentru el.