Question

povestiti dialogul dintre constantin brancusi si cella delvrancea

Answer 1

-Vra să zică, ești fata lui Barbu Ștefănescu Delavrancea... mda... și cânți la pian frumos...
Intrasem în casă. O casă din satul românesc: odaie mare, cu pereți vârtuți, vatră imensă, cu un ceaun negru pe pirostrii, masă rotundă, tăiată în trunchi de copac, înconjurată de butuci la fel, pe trei picioare.
Brâncuși mă examina fără indulgență. Totul era vioi în el, barbă sură, părul lăsat în voie, haina de lucrător, mâini agere. De pe diferite polițe de cărămidă, văruite și ele, se înălțau ca trestiile alămuri cioplite în felurite forme. Pe un scrin erau niște pauperi ovoidali, din același metal. Luceau atât de tare, încât mi s-a părut că le aud vibrația de violoncel.
-Ce vii sunt!
Brâncuși a surâs.
-Le șlefuiesc cu mâinile, luni de zile, până sunt însuflețite.Ăsta e portretul unei domnișoare.
Și m-ia pus degetul pe unul din pepeni, pe care apărea desenul simplificat al unui ochi.
În fața mea,tăiata ca un fierăstrău, o bucată voluminoasă de alamă domina vertical celelalte obiecte.
-Ce zici de asta?Dacă vei ghici ce reprezintă, te voi pofti la prânz și ai sa mănânci ciuperci pregătite de mine.
Am privit,și in urechi mi-a răsunat de departe un glas răgușit
,,Cucurigu gagu,cântă cocosul",am răspuns.
Ochii lui Brâncuși au strălucit:
-Bravo!Nimeni n-a simțit până acum că alama asta cântă.Va să zică,n-am greșit.Dumneata îmi dovedești că am izbutit.îți mulțumesc...