Precizati consecintele prabusirii regimului comunist asupra relatiilor internationale ale Romaniei.
Multumesc!
Răspunsuri la întrebare
Revoluțiile de la 1989 au fost o serie de revoluții de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, care a rezultat în prăbușirea regimurilor comuniste atât din Europa Central-Răsăriteană, cât și din alte părți ale lumii. Perioada poartă denumirea de Toamna națiunilor, inspirată de termenul „Primăvara națiunilor” atribuit Revoluțiilor din 1848.
Evenimentele revoluției și-au avut începutul în Polonia în 1989[1][2] și au continuat în Ungaria, Germania de Est, Bulgaria, Cehoslovacia, și România. Una dintre trăsăturile comune ale acestor desfășurări a fost folosirea extensivă a campaniilor de rezistență civilă, prin care s-au efectuat demonstrații populare împotriva continuării regimurilor monopartite și care contribuiseră la creșterea presiunii pentru schimbare.[3] România a fost singurul membru al Blocului răsăritean a cărui revoluție a dus la prăbușirea regimului comunist prin violență,[4] în timp ce atât poporul român cât și popoarele celorlalte țări comuniste au suferit folosirea violenței din partea regimurilor însele. Protestele din Piața Tiananmen din 1989 au eșuat să stimuleze vreo schimbare politică majoră în China, însă imaginile puternice de sfidare în timpul protestelor au contribuit la precipitarea evenimentelor revoluționare din celelalte părți ale lumii. În aceeași zi, pe 4 iunie, Solidaritatea a obținut o victorie copleșitoare în alegerile parțial libere din Polonia, ceea ce a condus la o cădere a comunismului lipsită de vărsare de sânge în decursul verii anului 1989. Ungaria a sancționat dărâmarea secțiunii fizice a Cortinei de Fier aflată pe teritoriul său, conducând la exoduri în masă ale est-germanilor prin Ungaria, ceea ce a destabilizat Germania de Est. În orașe precum Leipzig au fost inflamate drept consecință proteste majore, urmate de simbolica cădere a Zidului Berlinului, un moment de cumpănă reprezentativ pentru viitoarea reunificare germană din 1990.
Uniunea Sovietică s-a destrămat odată cu sfârșitul anului 1991, care a avut ca rezultat formarea a 11 noi state suverane (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kîrgîstan, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan), toate acestea declarându-și independența față de URSS în cursul anului următor, în timp ce statele baltice (Estonia, Letonia și Lituania) și-au redobândit independența. Ceea ce a mai rămas din Uniunea Sovietică, constituindu-i marea majoritate teritorială, a devenit Federația Rusă în decembrie 1991. Comunismul a fost abandonat în Albania și Iugoslavia între 1990 și 1992. Odată cu anul 1992, Iugoslavia s-a divizat în cinci state succesoare, Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Slovenia și Serbia și Muntenegru, care într-un final s-a separat în cele două state Serbia și Muntenegru. Serbia a fost în continuare supusă divizunii în urma proclamării parțial recunoscutului stat Kosovo. Cehoslovacia a fost dizolvată la trei ani după sfârșitul regimului comunist, împărțită în mod pașnic în Cehia și Slovacia în 1992.[5] Impactul a fost simțit de multe alte țări socialiste. Comunismul a fost abandonat în țări precum Cambodgia, Etiopia, Mongolia (în care un nou guvern comunist a fost ales democratic, aflat la putere până în 1996), și Yemenul de Sud. Colapsul comunismului (și al URSS) a fost considerat sfârșitul Războiului Rece.
În timpul adoptării unor diferite forme ale economiei de piață, a existat inițial un declin în nivelul de trai.[6] Reformele politice au fost variate, însă în doar patru țări au reușit partidele comuniste să își mențină monopolul asupra puterii: China, Cuba, Laos și Vietnam (Coreea de Nord fiind supusă unei reforme constituționale prin care prezența nominală a comunismului a fost reprimată, rămânând însă de facto organizată în spirit stalinist). Multe organizații comuniste și socialiste din Occident și-au îndreptat traiectoria ideologică către social-democrație. Partidele comuniste din Italia și San Marino au avut de suferit, în contextul în care reînnoirea clasei politice, numită „mani pulite”, începuse deja în anii '90, la fel cum o înclinație vizibilă către stânga politică începea să aibă loc în America de Sud, inițial cu Venezuela în 1999 și extinsă către alte națiuni în anii 2000. Panorama politică a Europei a fost influențată drastic, după ce numeroase foste membre ale Blocului răsăritean au aderat la NATO și la Uniunea Europeană, o forță a integrării economice și sociale mult mai vizibile pe continent..