Prezentati o consecinta a vietii politice din Atena Antica asupra modelelor si valorilor in educatia din lumea greaca.
Multumesc!
Răspunsuri la întrebare
Aristotel defineşte omul-cetăţean ca o „fiinţă politică” (zoon politikon). De aceea, sarcina de căpetenie a cetăţii este educaţia cetăţenilor ei şi, în consecinţă, iniţiativa individuală trebuie să fie cât mai limitată. Cetatea orientează această educaţie către interesele sale. În viziunea lui Platon şi Aristotel, aspiraţia acestei educaţii trebuie să fie formarea unor cetăţeni liberi şi cinstiţi. Îmbinarea educaţiei corpului şi a spiritului are ca ultim scop crearea unui cetăţean animat de sentimentul de nobleţe şi ideea de libertate.
Educaţia omului nu poate fi imaginată în acest sistem în afara cetăţii. La Atena, noţiunea de cetăţean nu se defineşte în raport cu apartenenţa unui om la cetate, unde participă la viaţa economică şi socială, ci prin modul în care se implică în problemele corpului politic, în „participarea la justiţie şi putere”, cum spunea Aristotel. Dreptatea însăşi e un lucru politic şi ea nu există în afara cetăţii. Aici omul îşi cultivă virtuţile şi îşi probează forţa sa morală, substanţa spiritului civic atenian. Aceasta nu înseamnă că omul, cetăţeanul îşi subordonează comandamentele morale intereselor cetăţii. Dimpotrivă, în viziunea lui Aristotel, cetăţile se definesc în funcţie de atingerea scopului suprem, care este „traiul bun” al cetăţeanului, identificat cu „fericirea” omului. Sunt „fericiţi” numai acei oameni care aşază la baza existenţei lor virtutea şi înţelepciunea, din care nu sunt excluse însă bunurile corporale. Ţelurile cetăţii „juste” nu trebuie să se opună ţelului cetăţeanului său. În cetăţile „injuste”, cum este Sparta, educaţia, organizată aproape exclusiv pentru război, este nocivă.