Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul următor:
În marțea aceea, bătrâna nu-l aștepta pe Urcan. Plecase de acasă de-abia de o săptămână. Trebuia
să meargă pe Valea Florilor, pe la Cojocna și prin părțile Clujului și apoi peste trei săptămâni să se întoarcă pe drumul Feleacului la Turda, de unde avea să-l aducă acasă Simion cu căruța.
„De ce o fi venind așa degrabă?” se întrebă femeia. Hm! Căscă lung, cu zgomot. Socotind că așa cum vine el încet, șoltâc-șoltâc, mai este vreme până ajunge acasă, își adună întâi încet firul pe fus. Bătrânul era încă în deal, departe.
De câțiva ani, Urcănesii nu-i mai bătea inima când îl vedea întorcându-se, după o lipsă de săptămâni.
Mai căscă o dată, apoi împlântă fusul în furcă.
„Oare el e, ori numai seamănă?” Duse mâna streașină la ochi și se uită stăruitor în zarea drumului. Pe alții nu i-ar fi cunoscut de la o zvârlitură, căci îmbătrânind nu mai vedea departe ca în tinerețe, dar pe Urcan îl recunoștea de cum se ivea în deal.
— El e dară. Cine să fie, vorbi ea singură. Ce-i, de vine atât de repede?
Se desprinsese cu greu de pe scaun, căci de ședere îndelungată o dureau oasele.
Pavel Dan, Înmormântarea lui Urcan bătrânul
Răspunsuri la întrebare
Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere din care naratorul povestește, unghiul din care privește și interpretează faptele relatate. În fragmentul epic, extras din opera literară "Înmormântarea lui Urcan bătrânul", scrisă de Pavel Dan, autorul apelează la o perspectivă narativă obiectivă, specifică prozei realiste, reflectată prin utilizarea persoanei a III-a, omnisciența și omniprezența naratorului, o viziune "dindărăt" (par derrierè), cu focalizare "zero". Naratorul nu se implică în acțiunea fragmentului, aflându-se în ipostaza de observator, știind totul despre personajele sale, putând fi asemănat cu un Demiurg omniscient și omniprezent.
Obiectivitatea fragmentului dat este susținută de prezența verbelor la persoana a III-a ("plecase", "avea", "cască", "se desprinse") și a pronumelor personale ("-l", "el"). În plus, perspectiva narativă obiectivă derivă și din respectarea timpului cronologic, evenimentele desfășurându-se în ordinea întâmplării lor.
De asemenea, narațiunea este realizată la persoana a III-a, valorificând un episod reprezentativ din viața personajelor, și anume momentul în care Urcăneasa îl vede pe bătrân reîntorcându-se neașteptat din călătorie. Totodată, sunt fixate reperele spațio-temporale ale acțiunii: "În marțea aceea, bătrâna nu-l aștepta pe Urcan. Plecase de acasă de-abia de o săptămână. Trebuia
În marțea aceea, bătrâna nu-l aștepta pe Urcan. Plecase de acasă de-abia de o săptămână. Trebuiasă meargă pe Valea Florilor, pe la Cojocna și prin părțile Clujului și apoi peste trei săptămâni să se întoarcă pe drumul Feleacului la Turda", acestea conferind relatării un caracter creditabil.
Naratorul observă schimbările care se petrec cu personajele sale, rezumându-se la consemnarea lor, fără a interveni asupra trăirilor lor, utilizându-se tehnici analitice indirecte, precum observația comportamentală: "Mai căscă o dată, apoi împlântă fusul în furcă", "Se desprinsese cu greu de pe scaun, căci de ședere îndelungată o dureau oasele". De asemenea, cunoaște și gândurile personajelor sale: "Oare el e, ori numai seamănă?", "„De ce o fi venind așa degrabă?” se întrebă femeia". Astfel, naratorul omniscient, heterodiegetic, are o atitudine detașată în derularea evenimentelor, neimplicându-se afectiv.