Question

Prezinta printro schema structura tesutului osos . ​

Answer 1

Sistemul osos uman, ca la orice organism vertebrat, este un sistem complex care asigură protecţia şi susţinerea părţilor moi, constituind în acelaşi timp şi pârghii împreună cu muşchii scheletici. Denumirea de schelet vine din cuvântul grecesc skeleton, care înseamnă mumie sau corp uscat
Sistemul osos al unui om adult este alcătuit, în principal, din elemente osoase, numite oase şi câteva cartilaje, toate legate între ele prin intermediul articulaţiilor şi ligamentelor.

Forma oaselor
Oasele corpului uman au forme şi dimensiuni diferite, aspectul lor fiind un indiciu al funcţiei ce revine fiecăruia. Având în vedere raportul dintre cele trei dimensiuni, se deosebesc oase: lungi, late, scurte, neregulate.

Oasele lungi, la care predomină lungimea, sunt alcătuite dintr-un corp numit diafiză şi două extremităţi mai voluminoase numite epifize. Limita dintre diafiză şi epifize se numeşte metafiză (la acest nivel este discul cartilaginos de creştere). Oasele lungi intră în alcătuirea scheletului apendicular, prin intermediul lor realizându-se mişcări rapide şi de amplitudine mare.

Oasele late au două din cele trei dimensiuni aproape egale (grosimea este mai mică decât lungimea şi lăţimea). Osul lat prezintă două feţe şi mai multe margini; el participă la alcătuirea cutiilor de protecţie (cutia craniană, toracică) sau realizează suporturi foarte stabile (bazinul) sau oferă o suprafaţă mare pentru inserţia musculară (omoplatul). Oasele scurte au o formă aproximativ cubică, cu cele trei dimensiuni aproape egale. Ele alcătuiesc funcţionale mobile şi rezistente care pot executa mişcări complexe şi fine (carpienele) sau suportă greutatea corpului (tarsienele).

Oasele neregulate au forme variate, care nu pot fi încadrate în categoria celor prezentate anterior, aşa cum sunt vertebrele sau mandibula.

Pe lângă oasele tipice, există şi oase supranumerare, dezvoltate la nivelul unei articulaţii, în grosimea unui tendon. Aceste oase poartă denumirea de oase sesamoide (ex. osul pisiform, rotula).

Structura oaselor
În general oasele sunt alcătuite pe principiul: cu material puţin, maximum de rezistenţă. Pe o secţiune longitudinală făcută într-un os lung se observă la periferia diafizei periostul, o membrană conjunctivă vascularizată cu rol în creşterea osului în grosime şi refacerea ţesutului osos la nivelul unei fracturi.

Dedesubt se găseşte os compact, iar spre interior, la nivelul diafizei, se găseşte un canal central în interiorul epifizelor, în locul canalului central apar lame osoase care se încrucişează formând osul spongios. Aceste lame formează structuri adaptate pentru rezistenţa la tracţiune şi presiune, fiind orientate pe direcţia solicitărilor mecanice. Oasele late şi cele scurte au la periferie un manşon de ţesut compact ce acoperă osul spongios. Nu au canal central.

În spaţiile dintre lamele osului spongios se găseşte măduva roşie. În canalul central se găseşte măduvă roşie numai la făt; la adult se găseşte măduvă galbenă.

Numai unele oase ale adultului mai conţin măduvă roşie, cum ar fi vertebrele, sternul, coastele, oasele coxale şi cele ce formează baza craniului. La bătrâni, măduva devine cenuşie prin transformarea ei în ţesut conjunctiv fibros.