principalele formatori și legile lor în Sparta și Atena dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Grecia veche Grecia a fost vatra unor străvechi civilizaţii. Cu mai bine de două milenii înainte de Hristos, în bazinul Mării Egee s-a născut civilizaţia cretană, numită aşa după insula unde şi-a avut centrul. După aproape un mileniu, ea se stinge în urma intrării în scenă a triburilor indo-europene ale ionienilor şi aheenilor, strămoşii grecilor de azi. Aceştia pun bazele civilizaţiei miceniene, cu centrul în Peninsula Peloponez. Sfârşitul ei coincide venirea ultimului val de războinici indo-europeni, numiţi dorieni, care inaugurează o epocă numită mai târziu „veacurile întunecate ”. În această epocă de mari frământări are loc colonizarea ţărmului Asiei Mici şi a insulelor din Marea Egee şi tot acum sunt create ceramica geometrică şi cele două mari epopei, Iliada şi Odiseea. Şi dacă nu ştim cine a fost Homer, specialiştii sunt de acord că în această perioadă a trăit poetul Hesiod şi tot acum a fost inventat alfabetul grec, din care derivă alfabetul latin.
Colonizarea greacă În secolele VIII-VI î.Hr., din Grecia şi din lumea greacă a Asiei Mici a pornit marea colonizare, ce a urmat două direcţii principale. Prima direcţie, spre vest, are ca ţintă Sicilia şi Italia meridională (cunoscute mai târziu sub numele de „Grecia Mare”), sudul Galiei şi Spania. Cealaltă direcţie, spre nord, are ca obiectiv colonizarea coastelor Traciei şi ale Pontului Euxin. Cauzele colonizării au fost puse pe seama unei explozii demografice, dar şi a proceselor sociale din Grecia, unde aristocraţia gentilicã îşi însuşeşte importante fonduri funciare, ce provoacă ruina în masă a membrilor de rând ai comunităţilor gentilice. Coloniile, cu un caracter agrar precumpănitor la început, au jucat un rol esenţial în evoluţia raporturilor dintre lumea greacă şi comunităţile celtice şi tracice din bazinul Mediteranei. Coloniştii au preluat de la indigeni produse agricole şi materii prime pentru a le trimite către cetăţile-mamă. În direcţie inversă, ei au difuzat în lumea celtică şi tracică produse superioare greceşti, monedă şi tehnici de construcţie.
Aceste contacte economice au avut consecinţe majore şi pentru evoluţia societăţii din oraşul-stat (polis) grecesc. În vreme ce unele cetăţi, care promovează o politică dc deschidere spre exterior, se democratizează, altele, ce refuză contactele cu lumea exterioară, se închid treptat, menţinându-şi structurile aristocratice. Două mari cetăţi greceşti, Sparta şi Atena, sunt reprezentative în acest sens.
Sparta: o cetate pietrificată Sparta a fost fondată de cuceritorii dorieni, în primele secole ale mileniului I î.Hr., prin unirea a cinci cetăţi mai mici din câmpia Laconiei, aflată în sud-estul Peloponezului, în mijlocul unei populaţii străine şi ostile. În secolele VIII-VII î.Hr., spartanii desfăşoară lupte grele pentru a-şi impune stăpânirea asupra unei mari părţi a peninsulei, ai cărei locuitori au fost transformaţi în sclavi (hiloţi). Istoria acestor secole a decis destinul Spartei: ea a rămas o cetate agrară, ostilă oricărei deschideri spre exterior, pentru a menţine controlul asupra regiunii cucerite. Regimul ei politic s-a „pietrificat” în forma sa aristocratică din veacul al VII-lea î.Hr. şi avea ca principal obiectiv supravegherea prin mijloace militare a hiloţilor, care susţineau întregul edificiu aristocratic şi militar al Spartei.
