"Printul Fericit" de Oscar Wilde. Requiem Randunelului, va rog. O compunere unde el este eroul principal
Răspunsuri la întrebare
O rândunică, zglobie și hoinară, extaziată de cerul albastru, de unda argintie a râului în care se scălda, dar mai ales de o frumoasă trestie cu trupul zvelt, pierdu șirul zilelor de vară și se trezi singură, singură, într-o seară rece de toamnă târzie...
Toate surorile ei plecaseră în țările calde. Doar mica rândunică nu plecase și nici nu se gândise, decât foarte rar, la plecare..., pentru că, atunci când gândea mai mult la ceva, ea devenea somnoroasă.
Cu siguranță că mica pasăre visa, visa chiar foarte mult, visa la țara de departe, numită Egipt, acolo unde surorile ei se hârjoneau la soare, se scăldau în spuma marelui Nil, admirau copacii, animalele ciudate, oamenii deosebiți, dar mai ales adorau Sfinxul, despre care știau că e vechi precum lumea.
Numai că, de la un timp, visele ei păleau, se estompau tot mai mult, odată ce aerul rostogolea, și iar rostogolea, ca niște spini de gheață, ecouri dinspre lacrimile oamenilor suferinzi.
Și atunci, se ivi un gând care o cutremură, zile și zile, apoi desluși că nu există enigmă mai mare decât sărăcia.
Astfel, sleită de acest unic gând, mica pasăre adormi adânc, pe umărul rece al unei statui.
Era să fie ultimul ei somn, iar printre picăturile vieții, tot mai subțiri, un vis alburiu o învălui, închipuind-o mesagera unui iluzoriu Prinț, ce sta închis în interiorul acelei statui.
Și cum, în vis, statuia era poleită cu aur, micuța pasăre se înverșuna să smulgă frânturi de metalul prețios, pe care să le dăruiască celor sărmani și triști, puhoiului de oameni suferinzi, pe deasupra cărora trecuse, de-atâtea ori, în zbor.
Astfel pieri cea care fusese o mică rândunică zglobie și hoinară, iar trupul ei, firav, rămase ca o pată, la piciorele statuii.
Iar visul..., visul rătăcitor, peste-nălțimile tari ale văzduhului , ajunse până la grădina de aur a Paradisului, unde îngerii, toți într-un cor, l-au primit, primenindu-l, și l-au vestit, cu fală, Luminii Universului, acolo, dincolo de orice timp, dincolo de orice speranță, unde nu e nici bucurie și nici întristare.