Question

Puteti va rog sa ma ajutati cu traducerea textului début spune amitié.
Heureusement, il y a le fils de Madame Truchi. Il habite de l’autre côté de la rue, au-dessus de la boulangerie de ses parents. Il a dix-sept ans, mais il paraît beaucoup moins. Quand je suis venue habiter ici, il a commencé à m’envoyer des lettres. Il ne les mettait pas dans la boîte aux lettres, mais il les laissait devant la porte, quand il savait que j’allais sortir. Sur l’enveloppe, il mettait mon nom: Mademoiselle Zayane. Lui s’appelle Lucien. Il ne va plus au lycée, il travaille dans la boulangerie. Il a déjà la peau très blanche, comme s’il avait transporté de la farine.

J’aime beaucoup sa grand-mère. C’est une vieille dame italienne avec des cheveux teints en noir coiffés en bandeaux. Elle est habillée de noir, avec un col de dentelle et un petit tablier. Avec son visage ovale, elle a l’air de venir d’un autre siècle, ou d’un table. Elle est toujours douce et souriante. Au début, quand je suis venue habiter à la Loge, j’allais acheter le pain chez elle en rentrant du lycée. Elle me disait: « Signorina ». Quand j’étais malade, elle me demandait de mes mes nouvelles: « Comment va la Signorina? »

Lucien m’envoyait des lettres chaque jour, je trouvais ça drôle. Il n’osait pas me parler. Il écrivait des choses bizarres, des poèmes, avec des rimes, il disait que j’avais l’air de venir d’une autre planète, que j’étais du pays d’ailleurs, il disait qu’il voulait apprendre ce que je savais d’un autre monde. Il mettait des points de suspension partout. C’était un peu difficile à comprendre. Quelquefois, quand j’entrais dans la boulangerie, je le voyais au fond du magasin, en short et en chemisette à cause de la chaleur du four.

Un jour, il m’a parlé, il m’a prêté son vélomoteur. C’était un Bébé Peugeot tout ce qu’il y a vait de vieux, le modèle avec les carters arrondis, qu’il avait repeints en orange. Il m’a dit: « Si tu veux, je te le donne ». Je n’étais jamais allée à vélomoteur. Il m’a montré comment on faisait avec la poignée pour changer de vitesse.

Je me souviens, la première fois que je suis sortie avec le Bébé Peugeot, j’ai fait le tour de la vieille ville, puis j’ai roulé sur le trottoir le long de la mer. C’était une journée d’hiver, grise et froide. Il n’y avait personne d’autre que les mouettes qui couraient sur les galets. J’ai roulé à toute vitesse, au milieu des voitures arrêtées. C’était magnifique, jamais je n’avais ressenti cela auparavant. J’étais libre, je pouvais aller où je voulais, jusqu’au bout de la ville, dans les collines, jusqu’aux quartiers inconnus.

Answer 1

Din fericire, e fiul doamnei Truchi. Locuiește de cealaltă parte a străzii, deasupra brutăriei părinților săi. Are șaptesprezece ani, dar arată mult mai puțin. Când am venit să trăiesc aici, mi-a trimis scrisori. Nu le-a pus în căsuța poștală, dar le-a lăsat în fața ușii, când știa că plec. Pe plicul meu mi-a pus numele: Mademoiselle Zayane. Numele lui este Lucien. Nu mai merge la liceu, lucrează în brutărie. Are deja o piele foarte albă, ca și cum ar fi purtat făină.

Chiar îmi place bunica. Ea este o bătrână doamnă italiană, cu păr negru vopsit, purtând curele de cap. Ea este îmbrăcată în negru, cu un guler de dantelă și un șorț mic. Cu fața ovală, pare să vină dintr-un alt secol sau dintr-o masă. E mereu dulce și zâmbitoare. La început, când am venit să locuiesc la Lojă, aveam de gând să cumpăr pâine la domiciliu pe drum spre casă de la liceu. Ea spuse: - Signorina. Când m-am îmbolnăvit, ma întrebat despre vestea mea: "Cum este Signorina?" "

Lucien mi-a trimis scrisori în fiecare zi, am crezut că e amuzant. Nu îndrăznea să vorbească cu mine. A scris lucruri ciudate, poezii, rime, a spus că mi se părea că am venit de pe altă planetă, că eram din țară, în afară, mi-a spus că vrea să afle ce știa de o altă lume. El a pus punctele de suspendare peste tot. Era puțin greu de înțeles. Uneori, când am intrat în brutărie, am văzut-o în spatele magazinului, în pantaloni scurți și cămașă din cauza căldurii cuptorului.

Într-o zi mi-a vorbit, mi-a dat moped-ul. A fost un copil Peugeot tot ce este vechi, modelul cu carcase rotunjite, pe care le-a reprodus în portocaliu. El a spus: "Dacă vrei, ți-o dau." N-am mai fost niciodată la moped. Mi-a arătat cum sa făcut cu mânerul pentru a schimba viteza.

Îmi amintesc că, pentru prima dată când am ieșit cu Baby Peugeot, m-am dus în orașul vechi, apoi m-am rostogolit de-a lungul trotuarului de-a lungul mării. A fost o zi de iarnă, gri și rece. Nu era nimeni decât pescărușii care alergau pe pietricele. Am mers la viteză maximă, în mijlocul mașinilor oprite. Era frumos, nu am mai simțit-o niciodată. Eram liber, puteam să merg acolo unde vroiam, până la capătul orașului, în dealuri, în cartierele necunoscute.
Sper ca te-am ajutat :)) .