Realizează portretul unei persoane care ți-a schimbat viața, redactând o compunere de 10-15 rânduri,prin respectarea reperelor:
•împrejurările in care ai cunoscut persoana respectiva;
•Portretul fizic și moral al acesteia;
•justifica importanța ei in viața ta.
Răspunsuri la întrebare
Totul a început în urmă cu 10 ani , când a apărut pe lume surioara mea.
Inaite sa o vad ,nu vroiam să am o sora, ma ingrozea gandul ca va trebui sa împart totul cu ea si mai ales ca nu mi se va mai acorda atentie. La spital ,in momentul in care am vazut o pentru prima dată si mi-a zâmbit, totul s a schimbat. Un îngeraș mic cu pielea deschisă la culoare ,niste ochișori micuți si căprui si niste manute si picioruse adorabile si mici . Ma cuprinsese emoțiile dintr-o dată si toate planurile facute ca sa " scap " de ea ,dispăruse.
Ani au trecut iar acum sunt cea mai fericita ca am o sora. Pot avea oricand incredere in ea si ea in mine , ne ajutăm reciproc mereu ,există și certuri dar ne impacam. Inainte de ea ma gândeam doar la mine ,eram foarte egoistă, însă ea m a facut sa inteleg ce inseamna iubirea ,fericirea , înțelegerea, iertarea.
Asa este sora , un dar ,pe care îl prețuiesc si ii sunt recunoscătoare că ma ajuta si ca ma intelege si cel mai important ca există.
Sper sa fie bine :)))
Fratele meu
Știam că va veni. Adunasem câțiva bănuți să-i cumpăr ceva bun
de la magazin. Dar el era prea mic și mofturos, așa că am amânat
pentru câțiva ani această surpriză. Cu trecerea timpului, mă bucuram de prezența lui, mai ales pentru că era mereu zâmbitor și recunoscător,
atunci când îl ajutam să înțeleagă multe din lucrurile ce se desfășurau
în jurul nostru
Într-o zi, când el era pe la jumătatea clasei întâi, l-am văzut trist.
Nu era tristuț, cum se mai întâmpla, era chiar trist.
I-am oferit un pahar cu suc de portocale și am împărțit cu el
ciocolata mea (el, care era un mâncăcios calificat, o terminase
repede pe-a lui).
Și pentru că tristețea se cam dizolvase, l-am văzut cum deschide
ghiozdanul și-mi arată desenul lui de la școală. Era o pisică superbă,
toată de culoarea roșie. Iar el se roși puțin la obraz și zise rar:
"Doamna mi-a dat calificativ Suficient..."
Am tăcut amândoi, sub privirea ușor poznașă a pisicii din desn,
care acum părea și mai roșie.
Apoi, el continuă:
"M-a certat Doamna că de ce am folosit culoarea roșie, că unde
am văzut eu o pisică roșie, că nu am fost atent la colegii mei,
care desenaseră niște pisoiași foarte drăguței... deși, eu îi vedeam
leneși, nu pe colegi, pe pisoiași."
Mie îmi venea să râd, dar m-am abținut, apoi l-am întrebat:
"Dar tu..., tu n-ai zis nimic ?"
"Ce să zic, că Doamna era nervoasă, a scos pixul roșu (!) și mi-a scris pe spatele desenului Suficient... apoi a zis că mă spune și lui mama..."
Pentru câteva clipe mi s-a părut că și eu sunt trist, dar, repede, mi-a
venit o idee salvatoare...
(Mă opresc aici cu compunerea pentru că nu doresc să depășesc foarte mult cele 15 rânduri.)