redactati in stilul lui Ion Creanga (10 rânduri) un text redactat in stil oral in care sa descrieți un joc din copilărie.
Răspunsuri la întrebare
Nu știu alții ce cred, dar eu știu un lucru, că nicio perioadă nu e mai frumoasă și veselă decât copilăria! Când mă gândesc ce năzbâtii am făcut și de câte ori am furat prune, corcodușe și caise din curțile vecinilor... Toate ca toate, dar ce dragă mi-o fost acea zi, când ne-am întâlnit toți verii și ne-am jucat de-a v-ați ascunselea prin ograda bunicilor. Dar ce mai stau să contemplez? Ia să vă povestesc și vouă, să vă faceți o părere...
Era parc-aproape de venirea școlii și parcă aud și acum grasul mamei din pridvor: "Ano, Ano! Fugi de teme ca... dar lasă că acu' vine școala! Să văd eu cine mai fuge!". Cum o auzeam, fugeam pe poartă spre casa bunicilor. Bunica îmi spunea adesea că școala e bună, că dacă am carte am parte, dar că e important să mă bucur de copilărie, că acușica trece ca gândul!
Nici n-am apucat bine să pășesc pe bătătura bunicilor, că m-a întâmpinat o ceată de copii. Toți verii veniseră în ultima săptămână de vacanță la țară, să ia ultima 'gură' de veselie înainte de valul de responsabilități numit școală. Unul mai mic, Piticu', cum îi spuneam noi, ne-a propus să jucăm un joc. Încântați, ne-am pornit a juca. Locuri să ne ascundem aveam, slavă Domnului, dar cine să stea la pândă? Am socotit, am socotit, până am ales să stea Cristi. Eu cu Dora ne-am aliat și am găsit un loc ferit după căpițele de fân. Am stat noi ascunse cinci minute, au trecut alte zece și s-au făcut douăzeci de minute și pe noi nu ne-a găsit nimeni.
-Ce facem, Doro? Mai stăm sau...?
-Hai să-i căutăm pe verii noștri! La câți suntem pe bătătură au uitat de noi două...
Am ieșit noi tiptil, tiptil, dar mare ne-a fost mirarea când am văzut ograda goală. I-am strigat, i-am căutat și nici urmă de ceata de copii. Unde dispăruseră? I-a mâncat cineva? Însă, dintr-o dată, în timpul căutărilor, auzim mare zarvă în casă. Intrăm amândouă agitate și ce vedeam cu ochii?Toți stăteau la masă și mâncau plăcinte cu brânză, calde, calde și bune! Vorba aia... la plăcinte înainte, la război, înapoi!
Copilăria rămâne cea mai hazlie perioadă, cea mai veselă, dar de atunci, n-am mai stat ascunsă așa mult la joc, nu cumva să mai fiu ultima ,iar, la plăcintele calde și gustoase ale bunicii!