Redactați o compunere cu titlul Lalele pentru mama. Dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Norii zgâriau cerul, sfâșâind materialul auriu și dezvăluind pânze albe, luminate de soarele ce se topea încet.
Am încercat să indentific alt sunet decât cel al pașilor ce striveau la unison cimentul de sub ele, dar nici un suflet rătăcit, nici un suflu de vânt încâlcit în frunzele salciei de lângă poartă și nici o rândunică ce zbura departe nu au uitat locul și îndrăznit, căci tăcerea acestuia se înfingea în pieptul celor care îl vizitau. Parcă ochii invizibili ai zarzărilor mă recunoșteau. Privindu-mă îndelung, lipsa vieții lor s-a reflectat în irișii mei negrii.
Degetele au început să mi se încolăcească mai tare în jurul a ceea ce purtam, ceea ce a avut odată viață. Picături de sare îmi umezeau buzele și gulerul cămășii. Umbrele roșii din vârful celor două obiecte pe care le purtam se desprindeau și îmi aluneceau printre degetele. Neputincios, le-am privit cum fugeau spre cer. Se dezfăceau în aer, se încolăceau, cădeau bolnave, se strângeau ca o pelerină și dezvăluiau chipul unei femei. Genuchii mei slabi au întalnit dealul rece. Două degete lungi s-au întins spre obrazul meu și mi-au adunat o lacrimă. Am tresărit, depărtat de femeia îmbrăcată în petale . Ea a surâs încet și mi-a zâmbit dulce. S-a apleca asupra mea. Ochii ei mă duceau acasă. "Fiul meu", i-am auzit gândul, iar sărutul ce l-a lăsat pe fruntea mea a preschimbat-o în amintere.
Am privit din nou cum petalele se pierdeau pe drumul pe care am venit aici, la umbra unui zarzăr. Am lăsat acolo cele două lalele, pe un deal, la umbra unui zarzăr, pe pământul din fața unei pietre, în mâinile unei doamne ce mi-a șters lacrimile. Mama mea dragă.