Question

Redacteaza in 150-250 de cuvinte o naratiune in care sa prezinti o intamplare reala sau imaginara petrecuta la mare. Ajutorrrrr !!!

Answer 1

Era 6:51, vremea excelentă intra pe fereastră și se - alătura simfoniei a 2-a

de Brahms, iar eu tocmai terminam felia de pâine graham cu cartof copt,

la care se adăuga un ardei roșu, seducător. Mă îmbrăcasem în gri, un gri

uzual, nebătător la ochi. Am ales și șăpcuța gri, și o batistă gri, parfumată

discret cu "Orlando Fresh".

Și-am auzit fluieratul prelung, m-am aruncat cu ochii pe fereastră, iar brațul

meu a fluturat  grăbit. Truly mă aștepta !

Am ajuns, aproape gâfâind, iar ea mi-a arătat ceasul, ceasul roz cu steluțe
 
albastre pe marginea  brățării.

Eu mi-am privit Rollex-ul, purtat de bunicu 50 de ani în viață și 7 ani în

mormânt. Era 6: 58 și un pic.

- Mă gândeam că vei fi aici, cu 5 minute înainte de 6, dar... am fost eu, care

știi cât sunt de punctuală ...!  

Și printre chiparoșii tineri luneca zâmbetul ei, fermecător de trist .

- Oh, da ! am zis eu dăruindu-i o monedă de un ban, după ce o trecusem

printre firele de păr rebel de pe frunte. 

Ea a luat bănuțul, l-a sărutat și a zâmbit ușor, așa cum numai ea știa să

zâmbească.

Am pornit cu bicicletele spre mare, era spre sfârșitul simfoniei a 2-a de

Brahms, care evident suferea... pentru că nu mă vedea aproape.

Peste cam 23 de minute am ajuns la micul nostru golf, unde pescărușii

se roteau zgomotos, iar valurile blânde loveau câteva stânci răzlețe.

După ce am abandonat bicicletele, ne-am aruncat în mare, îmbrăcați,

așa cum am convenit dintotdeauna, iar după mai puțin de un minut ne
 
tăvăleam pe nisipul fin, transformându-ne în fantome acvatice.

Soarele ne cerea dezbrăcați, așa că ne-am aruncat hainele peste biciclete,

arătându-ne naturii aproape așa cum  ne-a creat ea, într-un moment unic, de

inspirație, sau de uitare.

Și stăteam pe nisipul cald, întinși,  cu fața la mărețul Soare !

- Te-ai uitat la meci ? zise ea,  pe neașteptate.


- Da...,  am răspuns eu oarecum absent.

- Și ?

- Dezgustător... și numai atât,  am răspuns,  parcă nu pentru ea.

- Hai să-ți spun ultimul haiku.., zise,  iar cerul cobora mai aproape.

-  Oceanul doarme, 
  
   În adâncuri e noapte:

   Oglindă din vis.

- Abstract, abstract... sau poate prea frumos ! am șoptit cerului,  de aproape.

- Doar atât, zise ea, zâmbind ușor, așa cum numai ea știa să 

zâmbească.

- Ar mai fi, poate..., dar nu sunt sigur, nu am ...

-Hai, odată... ! Iar cerul aproape se oprise din respirație, așa că m-am trezit

spunând :

- Dor de lămâie, 

  Între două silabe :

  Ora ceaiului !

 Un presupus foșnet venea dinspre aripile unui pescăruș lansat spre

clocotul valurilor. Și nu peste mult timp se auzi, clar, bâzâitul strident al
 
unei bormașini. Era semnul divin, prin care don Pedro anunța, în fiecare

dimineață,  că a deschis lăptăria.