Redacteaza o compunere de 150-200 cuvinte in care sa relati o intamplare imaginara sau reala petrecuta in tren .
Răspunsuri la întrebare
În vacanța semestrială am fost împreună cu familia mea la Predeal. Pentru a evita aglomerația de pe șosele, am decis sa mergem cu trenul. Ținând cont ca aveam de mers vreo trei ore, ne-am luat la noi diverse lucruri, ca sa treacă timpul mai repede. După vreo de mers, trenul s-a oprit brusc. Oamenii panicați, au început sa întrebe în stânga , si-n dreapta, care este motivul pentru care trenul s-a oprit. Se pare ca de pe versanți au căzut mai mulți bolnavi, care blocau calea ferata. Adulții au mers sa ajute, în ideea ca lucrurile se vor mișca mai repede. Nu mai aveam răbdare, începuse sa ne fie frig și foame. După patru ore, calea ferata a fost deblocată. Când am ajuns la destinație, eram atât de obosiți și înfrigurați. Din acel moment, am hotărât ca nu vom mai merge vreodată cu trenul.
Vale și fum
Era o zi de vară... O vară de iunie, ușor nedumerită, lăsată molatic peste adierea unui zefir, abia șoptit.
Trenul se puse cu greu în mișcare, iar prin ochiul de geam fluturau acum îndrăznețe tufe de măceș...
Am fost trezit din extazul naturii... de ușa care se deschise rulând monoton.
Un bărbat robust, vizibil nebărbierit, mă salută și ceru învoire să intre. Am clătinat din cap.
Afară, soarele luneca repede peste umbrele norilor răzleți, rătăciți pe marea albastră a cerului.
Un foșnet, repetat-repetat, se suprapunea peste plutirea roților
de tren, iar la o frână bruscă, la intrarea pe un pod,
compartimentul se umplu cu foi de hârtie, ce curgeau bezmetic
dintr-un dosar galben-pătat.
Bărbatul de alături începu să le adune, vizibil stingherit. Aproape de mine aterizase o coală albă, pe care o luai și,
doar pentru câteva clipe, îmi sări în ochii textul :
"apusul are o umbră insesizabilă unui pictor."
Un zâmbet mi-a înflorit pe față, iar degetele mele tremurătoare
au înapoiat foaia de hârtie acelui om, de la care am auzit un
ceva amestecat, ce-ar fi părut a fi "mulțumesc".
Peste ani, spre începutul altui secol, hoinărind prin câteva
librării, am zărit o carte pe coperta căreia scria cuvântul
Revelații, dar cu penultimul i scris invers, cu punctul în jos...
Am răsfoit-o și... pe negândite, la pagina 96, sus, am citit:
„Și totuși, toate acestea
să nu te bucure,
pentru că apusul
are o umbră insesizabilă unui pictor.”
Brusc mi-am amintit dosarul galben-pătat și ploaia de hârtii,
mai mari și mai mici, din compartimentul trenului, acelui tren
legănat, ce abia plecase din gară.
Iar pe ultima copertă a cărții era el, era omul de atunci,
omul ce culegea și strângea la piept umbrele lacrimilor,
numite poezii.