Question

Redactează o compunere de 150-300 de cuvinte...

Answer 1

Imi amintesc si acum cu placere dar si cu multa emotie excursia pe care am facut- o cu bunicul in muntii Neamtului.
Era o dimineata insorita de vara. Bunicul, un vesnic iubitor  al naturii si in special al muntilor, mi-a propus o zi de neuitat pe munte. Era atat de impunator muntele care isi deschidea bratele in fata noastra, dar imi starnea si o oarecare teama de necunoscut. N-am refuzat pentru ca , trebuia sa recunosc, provocarile erau slabiciunea mea.Ne-am luat o sticla cu apa si toiagul nedespartit al bunicului. Ne propusesem sa ne desfatam cu frumusetea neomeneasca a batranului munte.
Am mers cateva ore prin padure, fluierand si cantand.Bunicul fredona psalmi atat de frumosi, desprinsi parca din vesnicie.
Pe la ora pranzului, am gasit nepretuita miere salbatica pe care bunicul mi-a recomandat-o ca un desert delicios. M-am uitat in jur , sperand sa nu intalnim cumva un mare amator de astfel de delicatese, ursul  , dar bunicul m-a linistit, spunandu-mi ca acum nu era momentul sa apara.
Un fosnet ciudat m-a facut sa tresar. Se auzeau pasi in spatele tufisurilor dar se si pierdeau in acelasi timp intr-o tainica tacere.
M-am tulburat si l-am privit temator pe bunicul . El s-a uitat linistit spre bolta cereasca. Urmarea parca miscarea soarelui. L-am auzit murmurand ca pentru sine: '' Da, e cam devreme, dar i s-a facut poate dor de mine.''
''-Bunicule, despre ce vorbesti?'' l-am intrebat eu din ce in ce mai uimit de pasivitatea lui.
Nu mi-a raspuns. A facut cativa pasi , a ingenunchiat in fata unui stejar imens si a spus:'' Daca esti tu, binecuvanteaza -ma parinte''. In momentul acela al amiezii timpul parea ca iesise din normalitatea lui. Un batran cu parul alb, si cu o barba lunga , cred ca ii ajungea pana la genunchi, invesmantat cu o mantie neagra invechita si rupta, si-a facut aparitia timid din umbra tufisurilor. Era mai degraba un inger. N-a spus nimic. Ne-a privit pe amandoi cu atata dragoste si bucurie, s-a uitat spre cer, si a pus mainile pe capul bunicului si apoi pe capul meu. Ne-a binecuvantat, bunicul i-a sarutat mana cu sfiala dar si cu afectiune si a disparut din nou in inima padurii.
Nu mai aveam putere sa intreb nimic. Era evident ca  un har ceresc se pogorase peste simtirile noastre.
Bunicul a stat un timp aplecat , fara sa spuna nimic. Voia parca sa imortalizeze momentul binecuvantarii pe care o primise.
Apoi , aducandu-si aminte si de mine, a spus scurt: '' E prietenul meu  din copilarie, traieste in acesti munti de o viata. Slujeste lui Dumnezeu neincetat''
Mi-a fost de ajuns ce mi-a spus. Mai mult, era de prisos.
Aveam sa inteleg un lucru: Omul se putea sfinti inca de pe pamant. Putea sa treaca de la stadiul acesta de om comun, pacatos , la o stare ingereasca chiar din aceasta viata trecatoare.
Ne-am intors acasa spre seara, tacuti dar fericiti. Bunicul mi-a cerut din priviri sa nu dezvalui bunicii secretul lui.Nu stiu de ce, insa i-am respectat dorinta. Dar acum intelegeam dorul lui de a se refugia adeseori in munti.
Vacanta aceea avea sa ramana pentru mine o experienta unica , de neuitat pe care o poti trai doar o data in viata, de mai multe ori sau poate niciodata.

Answer 2

Neascultarea ...

Noaptea bate la poarta timpului şi el, timpul, deschide larg, iar dânsa intră-n toată splendoare de tăciune şi de căndeluţe vii ...
Şi răcoarea se lasă, binecuvântând paşii unei zile aspre de cuptor, cu întâmplare de neuitat.
Eram la râu şi,  bine ne mai era! Săream ca peştii în apa dumnezeiacă şi soarele se lipea de noi, şi noi de joacă. Prinselea pe sub apă, fuga pe prundul încins. Chipuri vesele, trupuri slobozite de şcoală şi-un foc aprins de la ochelarii lui Chichi ... raci prinşi de băieţi şi fripţi tot de ei ...
Noi, fetele, răsfăţate, că de ... ei erau cavalerii noştri îmbrăcaţi în soare.
Ziua era cadoul celei de ieri şi, cu siguranţă, a celei de mâine ...
Fericţi şi-nveşmântaţi în chindie ne-dreptam spre case ... ne era foame, foame!
Stejărel, deşi i se spusese să meargă pe punte el, el sărea ca un brăduţ fericit de Crăciun şi ... pleosc în apa cea ademenitoare, şuvoiul era gata şi el gătat.
Brusc, o băiată a sărit ... l-a ajuns şi ... înota-n cuvinte: ,, totul e bine, bine!!!"
Luna, mare ca un ban de ciocolată, îmbrăţişa copiii ... ei mergeau spre casă şi râdeau, râdeau, lăsând dâre de apă: doi şi hainele lor gemeau, gemeau ...
Noaptea răcoroasă deschidea loc de odihnă şi de ascultare: o băiată şi-un Stejărel au trecut o lecţie de ... vacanţă.
Căndeluţe vii scriu, scriu splendoare şi timpul închide o noapte de tăciune în suflete de copii.