Redacteaza o compunere de 150-300 de cuvinte , in care sa prezinti o intamplare reala sau imaginara, care sa aiba urmatorul inceput: Tanjesc dupa apa marii... Urgent va rog!! Ii dau coroana celui care raspunde primul!
Răspunsuri la întrebare
Tânjesc după apa mării de când sunt închis pe nedrept aici. Mi-aș dori să nu se fi întâmplat asta niciodată.
Într-o zi călduroasă de vară, eu alături de încă câțiva prieteni de-ai mei ne-am decis să mergem împreună la plajă ca să-mi sărbătoresc ziua de naștere, cei 18 ani demult așteptați de mine. Eram foarte bucuroși că vom putea în sfârșit să vedem cum arată oceanul. Ajunși acolo părinții ne-au spus că putem să ne jucăm până ce ei se relaxează puțin pe șezlonguri. Mergând împreună cu prietenii mei pe malul mării desculți, ne bucuram de priveliște. Unul dintre prietenii mei avea un aparat foto care pe lângă că făcea poze le și printa. Ne-am făcut multe poze cu noi, cu marea și multe altele. Mergem noi ce mergem până ce realizăm că ne-am îndepărtat de părinții noștri. Ne rătăcisem și nu știam cum să ne întoarcem. Din fericire, am putut zări de departe pe cineva care ne-ar fi putut ajuta. Ne-am dus înspre el. Era un bărbat care târa după el un sac. Pe sac erau multe mâzgăleli roșii ce curgeau. L-am întrebat pe bărbat dacă cunoștea plaja și dacă ne poate ajuta, dar el nu mi-a răspuns. Dintr-o dată unul dintre prietenii mei a țipat. Bărbatul își scoase parcă de nicăieri un cuțit destul de mare și foarte murdar de un lichid roșu și l-a îndreptat spre noi. S-a repezit la prietenul meu care țipase și l-a împuns de mai multe ori cu cuțitul. Era o scenă groaznică pentru mine. Am încercat să-l opresc pe bărbat, dar în zadar, era prea puternic. Când prietenul meu nu a mai mișcat sau scos vreun sunet, m-am uitat la el cu lacrimi în ochi. Era mort și zăcea pe nisip, nemișcat, sângele curgându-i pe nisip și în apă. Bărbatul s-a ridicat, și-a murdărit mâinile în sângele prietenului meu și s-a repezit spre mine de mi-a murdărit hainele. Apoi, a fugit lăsându-și sacul. Chiar atunci venise și poliția, care când m-au văzut, nu știu de ce au țipat la mine să mă întorc cu spatele și să-mi pun mâinile după cap. În zadar am încercat să le explic că nu eu sunt criminalul, nu m-au crezut. După ce mi-au pus cătușele, s-au uitat la prietenul meu mort. Apoi, s-au uitat în sac și dintr-o dată și-au pus polițiștii mâinile la gură. În sac era o femeie parcă de vreo 20-25 de ani. Polițiștii s-au uitat foarte urât la mine și unul dintre ei m-a și pălmuit. Părinții mei, după expresia feței lor, nu le venea să creadă ce s-a întâmplat. Le-am spus și lor că nu eu sunt cel vinovat, dar până și părinții mei, care plângând, mi-au spus că de ce am făcut asta. Cu toții s-au dus la casele lor, cel puțin eu eram dus într-o mașină de poliție. Polițiștii rămași au chemat o ambulanță să ia trupurile femeii și prietenului meu. În următoarea zi eram dus în sala de judecată. Erau acolo și părinții mei, care nici măcar nu vroiau să se uite la mine. Restul prietenilor mei degeaba au obiectat pentru mine spunând că nu eu sunt vinovatul, nimeni nu-i credea. Când judecătorul m-a întrebat aspru că de ce am făcut acest lucru, eu n-am mai spus nimic, fiindcă știam că oricum nimeni nu mă va crede. În final, am fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Toată vina este a acelui bărbat. De ce a făcut asta ? De ce am fost închis eu la închisoare și nu el ? Probabil că nu o să aflu niciodată. Un lucru știu totuși: că sunt nevinovat.
Am nădejde în Dumnezeu că mă va ajuta. Adevărul se va afla cândva.