Question

Redactează o compunere, de 20-25 de randuri, in care sa îți imaginezi experiența neobișnuita trăită de personajul textului. Vei integra in compunerea ta secvența: amurguri coborând in valuri roșii-cenușii peste castanii din curte și peste depozitul nostalgic, de cărămidă.

Answer 1

Cea mai neobișnuită întâmplare de care am avut parte, la școală, îmi este neclară și acum...
Nu făcusem nimic special, nu mi se întâmplase nimic ieșit din comun, dar într-o dimineața de școală de prin luna octombrie, am avut ciudata senzație că mă privesc zeci de ochi, ațintiți spre mine precum șeptarii de la matematică.
Asta nu era nici de cum o senzație cunoscută mie, care încercam să fiu cât mai transparent, invizibil chiar. Încă de la prima oră am simțit cum privirea profesoarei de geografie îmi taie răsuflarea. O privire caldă, simpatică, chiar drăguță, total străină nesimpatizanților dumneaei. Am crezut inițial că am răspuns greșit și că voi lua 4, dar nu, nu era asta.
În prima pauză, aproape toți colegii se strânseseră în fața catedrei șușotind și chiar trăgându-mi câte o privire pe sub ochi, fulgerătoare. Am încercat să mă apropii de ei, să ascult ce spun, ceea ce nu-mi stă în fire, dar m-au respins categoric, spunându-mi că nu ar trebui să mă intereseze ce vorbesc ei, pe un ton rece, totuși cald, nesigur.
În timpul orei de istorie a fost de-a dreptul stânjenitor, profesorul m-a întrebat dacă sunt mulțumit, n-am știut la ce se referă așa că mi-am spus toate nemulțumirile față de orele de istorie și rezultatul a fost de-a dreptul groaznic.
La finalul orei, mi-am spus că trebuie să iau o gură de aer, așa că am decis să merg la magazinul școlii. Vânzătoarea mi-a zâmbit că de obicei, însă m-a întrebat temătoare, miloasă, compătimitoare dacă sunt dezamăgit. Bineînțeles, iar m-a luat gura pe dinainte și i-am spus că semestrul acesta nu voi trece la trigonometrie, de parcă ar fi interesat-o... oricum, a dat din cap ursuză, iar eu am plecat jenat.
Așa a decurs mai toate orele și pauze, cu ciudățenii ale profesorilor, priviri și întrebări fără sens ale colegilor, cărora parcă le păsa dintr-o dată de mine...
Ultima oră am avut dirigenție. Ei, aici am aflat totul, motivul tuturor anormalităților din acea zi. Cum intră pe ușă domnul diriginte, își lasă lucrurile pe catedră, se îndreaptă amenințător către rândul de la margine, apoi mă privește arzător, înaintează către mine, îmi apasă pe umăr de câteva ori cu usturime și îmi spune:
--Lasă, Popescule, or să mai fie și alte ocazii. Vei primi o ofertă mai bună, altădată. Ce dacă domnii de la București nu au vrut să te ia în echipa lor de ziariști, eh, tu meriți mai mult.
Era vorba despre biletul trimis de mama unei agenții de reviste, pentru a mă primi în redacția lor. Ha, oricum nu îmi păsa, tot mai bine e să scriu pentru romanul meu... cât tam-tam, câte întrebări pentru un subiect neinteresant...
Așa că rămăsesem tot eu, nebăgat de nimeni în seamă, eu cel invizibil, eu cel care privem necontenit amurguri coborând în valuri roșii-cenușii peste castanii din curte și peste depozitul nostalgic, de cărămidă.


Sper din suflet că îți place.
Poți să-l modelezi după bunul plac.

sper că te-am ajutat ;)