redacteaza o compunere de cel putin 150 de cuvinte in caare sa prezinti o intamplare cu prietenul tau cu care planuiesti sa pleci intr-o excursie
Răspunsuri la întrebare
Este o zi placuta de primavara.Eu si prietenul meu ne pregatim pentru o excursie.Luam cate o valiza si punem haine,iar in altele mancare si multe altele.Inca ne facem planuri,pentru ca nu stim unde vrem sa mergem,el vrea la un hotel de prin apropiere,dar eu vreau sa vizitam Cascada Cailor din Muntii Rodnei,e atat de frumoasa!Incepem sa ne certam,deoarece vrem in locuri diferite.Totusi nu ne oprim din impachetat.
Trec minute intregi si inca nu stim unde sa mergem....Pana imi vine o idee si ii spun sa mergem la Sibiu.Nu e de acord din prima,dar dupa o vreme accepta.Incepem sa cautam mijloace de transport.Gasim intr-un final un
autocar care ne duce exact la Sibiu.
In autocar stam pe telefoane sau citim o carte pana ajungem la destinatie.Acolo coboram si ne cazam la un hotel de 5 stele.Luam o camera medie cu doua paturi,o baie,o mini bucatarie si cu o loja.Arata foarte bine hotelul,era frumos aranjat si foarte elegant.Ni se serveste mancare foarte buna.Totul e perfect aici.Mai ales faptul ca nu sunt singur/singura.O mai sun pe mama ca sa nu se ingrijoreze...
Vom sta aici o saptamana apoi ne vom intoarce acasa.
Sper ca te-am ajutat!
Era o zi frumoasă de primăvară, în care soarele strălucea iar micuțele vietăți ne șopteau taine ascunse. Irina, prietena mea, stătea lângă mine pe bancă și îmi povestea legende vechi precum cea a Persefonei care era un simbol al primăverii și al iubirii veșnice.
În toată aventura povestită, m-a izbit o idee, una din cele mai inovatoare deși noi urma sa mergem înapoi la școală în următoarele zile. Cum ar fi fost să mergem la mare, doar noi două și să ne bucurăm de atmosfera liniștită a mării noastre negre ? Presupun că ochii îmi sclipeau la apariția acestei idei deoarece Irina mă întrebă aproape instant ce idee mi-a mai trecut prin mintea mea mereu alertă. I-am zâmbit, însă zâmbetul meu mișel ascundea o idee ce va garanta distracția noastră.
Irina mă ascultă, nu scoase nicio vorbă pe tot parcursul monologului meu. Ii observasem însă zâmbetul ce încercă să-l ascundă când auzi aventura la care mintea mea a zburat. Voiam la mare. Voiam să simt iar mirosul ușor sărat din aer, să țopăi pe nisipul fierbinte in așa manieră încât să nu mă ard până picioarele mele vor atinge apa răcoritoare. Voiam să văd răsăritul și apusul, cum bolta cerească ascunde soarele după orizontul ochilor noștrii, voiam să colecționăm micuțe scoici pe care le vom păstra până când se vor transforma in nisip și ele. Aveam vise mărețe, dar nici Irina nu era prea departe.
Ziua trecu iar noi vorbiserăm doar despre acest subiect, crezând că poate îl epuizăm și ne vom descotorosi de el, însă dorința arzătoare de a merge la mare împreună, in vacanța de vară ne încântă atât de mult, încât în aceeași seară ne-am dus la părinții noștrii să discutăm cu ei. Desigur, am întâmpinat unele probleme deoarece nu ne-ar fi lăsat singure, însă am găsit o cale de mijloc : un părinte stătea la distanță pe plajă, doar sa se asigure de existența noastră, iar noi puteam face tot ce ne-am planificat.
Ce zi frumoasă de primăvară, dar contemplând la ce va urma în anotimpul vară, cred că am greșit — nu primăvara e
așa frumoasă precum o sa fie zilele din vacanța de vară !