Redactează o notă de jurnal despre o zi interesantă petrecută la școală de minim 150 de cuvinte în care să inserezi prezentarea unei emoții a unui sentiment din timpul acesteia o secvență narativă și una descriptivă data redactării jurnalul este 28 septembrie 2021. Repede va rog!!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
28 septembrie 2021
Dragă jurnalule,
15 mai, a venit și această zi! Probabil majoritatea elevilor sunt îngroziți de-a dreptul de venirea întârziată a tezelor din acest semestru, însă sunt și elevi, puțini, asta-i drept, care au așteptat cu nerăbdare această zi. Printre aceia mă număr și eu, Popescu Alina, elevă în clasa a șaptea. Cum și de ce, poate te întrebi tu. Oi fi eu cea mai cea, să nu mă tem de teze? Oi fi eu mare bravă să nu mă tem de stresul acela îngrozitor care îi macină pe copii?
Stau în banca mea, cea cu numărul nouă, și expir ușurată. În sala de clasă, toți colegii mei bat agitați din picior pe sub mese și așteaptă ca profesorul care ne va supraveghea pe parcursul testului să intre pe ușa mare din lemn. Geamurile sălii sunt larg deschise, cântecul vrăbiuțelor așezate tacticos pe crengile copacului înalt din fața școlii intrând în clasă, mai liniștind parcă puțin din atmosfera rigidă.
Pe la și un sfert, un bărbat în palton negru, elegant și pantofi de culoarea pielii, proababil scumpi și aceștia, își face apariția în sala noastră mică de clasă. E mic de statura, fața îi este bulbucată și are un aer serios. Ochii albaștrii sunt ațintiți asupra noastră, analizându-ne fiecare mișcare. Nu are postură de profesor, îmi zic eu, și cu siguranță nu l-am mai văzut prin școală până în momentul de față. ”Omul dubios” face un pas în față, ajungând astfel exact în fața mea.
- Popescu Alina?Toată sala amorțește. Eu una, nu știu ce reacție să am, micul meu prieten. Înfricoșată? Nedumerita? Ei bine, da, sunt nedumerită, iar asta se prea poate să mi se citească pe chip. Mă ridic precaută de pe scaun și încuvințez:
- Aici, domnule.
- Oo, iată-te! Îmi pare nespus de bine de cunoștința. Victor este numele meu, unde îmi sunt oare manierele? Chicotește ușor și continuă:
Am venit să te iau, ești gata de plecare?
- Domnule, nu pot părăsi școala acum, sunt pe cale să dau tezele finale, spun eu. Sunt sigură că s-a creat o neînțelegere.
- Popescu Alina te numești, mă întreabă încă o dată, verificând o hârtie mototolita scoasă din buzunar.
- Chiar eu, repet.
- Atunci mi-e teamă că nu s-a produs nici o neînțelegere. Ești gata de drum? Ai tot ceea ce îți trebuie?
Dumnezeule, nu înțeleg nici o iota din ce vorbește bărbatul acesta venit de nicăieri. Unde este profesorul Știucă, ori profesoara Marina? Mă uit la colegii mei, ca nu cumva să îmi fi făcut din nou vreo farsă, aducându-l pe săracul om aici. S-a mai întâmplat, te asigur, dragul meu prieten. Nimic, nici un râset, toți au ochii mari ca cepele și se holbează când la mine, când la așa numitul Victor.
Off, nu mai am timp să îți scriu acum, așa că va trebui să îți povestesc această întâmplare altă dată, dragul meu jurnal. Mâine, sau poate poimâine, căci e una interesantă și n-am de gând să o dau uitării. Pe atunci, bunul meu amic tăcut!
Bunaa! Am avut si eu ceva de genul de facut acum ceva timp, e scrisa in word si am dat copy paste. Puncte sau coroana? Merssi!
Scrie-mi daca ai nelamuriri.