Redacteaza un eseu de minimum 400 de cuvinteRedacteaza un eseu de minimum 400 de cuvinte in care sa prezinti particularitati ale unui text narativ studiat apartinand lui G.Călinescu
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Particularități ale romanului interbelic
Romanul „Enigma Otiliei” a fost publicat pentru prima dată în anul 1938, în perioada interbelică. Al doilea dintre cele patru romane ale scriitorului (care a fost și un important critic literar), „Enigma Otiliei” aparține prozei interbelice prin conflictul complex situat în centrul său, precum și prin amploarea acțiunii, care se desfășoară pe mai multe planuri.
Tema operei este viața citadină a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX, într-un context în care banul reprezintă factorul decisiv în ceea ce privește relațiile interumane. Prezentată sub influența determinismului socio-economic, societatea reprezintă mediul în care tinerii Otilia și Felix se maturizează, urmând să decidă asupra direcției în care se va îndrepta existența lor.
Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri narative. În primul rând, este vorba despre planul care examinează eforturile familiei Tulea pentru obținerii moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și îndepărtarea Otiliei Mărculescu, fiica adoptivă a acestuia. Un al doilea plan vizează drumul existențial al lui Felix Sima, un tânăr orfan (asemeni Otiliei) venit la București pentru studiul medicinei. El locuiește, de asemenea, la tutorele său legal, și se îndrăgostește de Otilia.
Incipitul fixează coordonatele spațial-temporale ale acțiunii. Astfel, aceasta se desfășoară în București, „într-o seară de la începutul lui iulie 1909”. Strada Antim este descrisă în manieră realistă, alături de interiorul casei lui moș Costache, oferindu-se o sugestie a conflictului și delimitând principalele planuri narative. Detaliile sunt surprinse, chiar și cele minore, iar astfel, cititorul este introdus în universul operei.
Conflictele sunt multe și complexe, aceasta fiind una dintre principalele trăsături ale romanului. Ele pornesc de la relațiile existente între cele două familii înrudite (Tulea și Giurgiuveanu). În fruntea familiei Giurgiuveanu se află moș Costache, posesorul unei averi substanțiale. Otilia Mărculescu este fiica adoptivă a acestuia (din cea de-a doua căsătorie). În casa lui Costache Giurgiuveanu sosește Felix Sima, fiul surorii acestuia. El vine la București pentru a studia medicina. Casa Giurgiuveanu îl primește deseori în vizită pe Leonida Pascalopol, un vechi prieten al lui moș Costache. Acesta se îndrăgostește de Otilia, în ciuda diferenței notabile de vârstă dintre ei, sperând la o uniune cu ajutorul căreia să poată întemeia o familie. Se formează, așadar, și un conflict exterior celor două familii: cel dintre Pascalopol și Felix, care speră amândoi să obțină mâna Otiliei.
„Clanul Tulea” este cea de-a doua familie, înrudită (și chiar vecină) cu familia Giurgiuveanu. Aglae Tulea este sora lui Costache Giurgiuveanu și se află în permanent conflict cu Otilia, pe care o percepe drept principala rivală în lupta pentru averea bătrânului. Familia Tulea este formată din: Aglae, Simion Tulea, soțul acesteia și cei trei copii ai lor (Titi, Olimpia și Aurica). Dacă „intrusul” în familia Giurgiuveanu este Leonida Pascalopol, cel care se infiltrează în clanul Tulea este Stănică Rațiu. El aspiră în primul rând la zestrea Olimpiei, iar mai apoi, la averea lui moș Costache. Obsesia lui Stănică pentru aceste câștiguri sfârșește prin a destrăma întreaga familie.
Finalul romanului este închis, astfel încât conflictele sunt rezolvate, urmând un epilog. Se remarcă simetria incipit-final, obținută prin descrierea străzii Antim și a casei lui moș Costache din perspectiva lui Felix. Acesta descrie mediul care îl înconjoară din postura de adolescent (în incipit), iar apoi, la aproximativ douăzeci de ani după război (în final).
Romanul se bucură de echilibru compozițional. Acesta este dat de împărțirea celor douăzeci de capitole în mai multe planuri, care examinează destinele personajelor printr-o adunare de episoade: cel al Otiliei, al lui Felix, precum și cel al membrilor clanului Tulea și cel al lui Stănică Rațiu. Faptele sunt relatate linear, prin înlănțuirea cronologică a secvențelor narative.
Perspectiva narativă este obiectivă, întrucât faptele sunt relatate la persoana a treia de către un narator obiectiv, detașat, care nu se implică niciodată din punct de vedere afectiv în acțiunea romanului. Acesta este omniscient, cunoscând mai multe decât personajele, precum și omniprezent, deținând controlul asupra modului în care evoluează destinul acestora.
În concluzie, „Enigma Otiliei” este un roman realist de tip balzacian, atât prin tematicile abordate (moștenirea și paternitatea), cât și prin modalitatea de construcție a personajelor. Roman social și citadin, el urmărește evoluția relațiilor familiale în contextul obsesiei pentru avere și al dezumanizării cauzate de aceasta.
Explicație: