Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă lecturile suplimentare influențează
sau nu succesul școlar, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Viața lui Mihai Eminescu
de G. Călinescu, cât și la experiența personală sau culturală.
Colegii de pe atunci ai lui Eminescu îşi mai aminteau însă de cealaltă locuinţă. Casa se afla peste
drum de bisericuţa de lemn „Sf. Treime” şi era a bisericii. Odăile ei slujiseră ca chilii pentru călugări şi erau,
dar, foarte bune pentru a ţine lume în gazdă, mai ales că o mare grădină cu plopi şi pomi roditori o înconjura.
Uluci năpădite de viţă-de-vie despărţeau grădina cu plopi de locul unei fierării. Azi toate acestea au dispărut,
şi pe aproape trece strada ce s-a numit apoi Eminescu. Şi-ar fi închipuit oare Ţirţec şi micii săi clienţi că acel
băieţaş fricos avea să dea numele uliţii lor? […] Odaia în care şedea Mihai – nici vorbă împreună cu alţii –
dădea în grădină şi avea la fereastră gratii de fier. Lăsat aci de Gh. Eminovici, cu amintirea recomandaţiilor
duioase ale mamei, care îi dăduse un şal turcesc să nu răcească peste iarnă, Eminescu îşi începu activitatea
de licean. […] Micul Eminovici se înfăţişă colegilor săi ca un băieţel mărunt şi îndesat, pârlit la faţă de aerul de
ţară şi foarte curăţel. Părul mare dat peste ceafă, fruntea lată şi ochii mari, umerii obrajilor puţin ieşiţi îi
dăduseră încă de pe atunci acel aer tipic al poetului.
Spirit inegal, incapabil să se supună unei discipline prea aspre, Eminescu nu e în liceu un şcolar
strălucit, sau mai bine zis nu e unul din acei întâi în clasă, care fac deliciile profesorilor şi sunt puşi monitori*.
El are preferinţe la studiu, iubeşte lectura, nu însă la şcoală. Nu-i plăcea să-şi înveţe lecţiile şi de aceea lua
note rele. De dragi ce-i erau, uneori, ca să şi le pregătească, se suia pe casă. […]
În schimb, la limba română şi la istorie era tare. Fiindcă n-aveau cărţi, învăţau gramatica şi celelalte
după dictat. Eminescu căpătase de la Pumnul* însemnările de lecţiuni şi le împrumuta şi la colegi, cu condiţia
de a nu îndoi şi murdări filele, dar temeiul cunoştinţelor sale era lectura. Lăsând în plata Domnului problemele
de aritmetică, citea pe înfundate, închis în casă, cărţi din biblioteca şcoalei sau de la Pumnul (unde îl aflai mai
întotdeauna, duminicile şi sărbătorile), hrănindu-se cu compuneri romantico-fantastice ca Povestirile lui
Hoffmann […] şi literatura română câtă îi cădea în mâini.
Cât despre istorie, dulapurile cu cărţi ale lui Gh. Eminovici îşi găsiseră un nou cititor. Eminescu ştia de
acasă slova chirilică, iar lecţiile nu şi le învăţa după manuale, ci de-a dreptul din cărţi mai vechi – negreşit
cronici – pe care le avea de la Ipoteşti sau din biblioteca lui Pumnul.
De pe acum istoria antică îl atrăgea. Într-o Istorie universală de Weller, carte plină de atracţii, pe care
o purta cu sine şi la plimbare, şi într-o Mitologie de G. Reinbeck, Eminescu găsea mai multe cunoştinţe
despre lumea antică, despre babiloneni, asirieni, perşi, inzi, egipteni, greci, romani, de câte putea afla la
şcoală. Ajutându-l memoria, ştia aşa de bine la istorie, încât profesorul, vorbind în clasa a II-a B despre
tinereţile regelui Cyrus*, spuse în chip de mustrare că în secţiunea A era un elev Eminovici care îi bătea pe
toţi. A pricinuit mirare mare în tot gimnaziul faptul că Neubauer, profesorul de istorie, om foarte sever, i-a dat
cea mai bună notă, ceea ce până atunci nu se mai întâmplase. De altfel, atât Pumnul, cât şi Lewinski,
profesor şi el de istorie, îl iubeau.
G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Succesul școlar presupune muncă susținută, conștientă, consecvență și o mentalitate de învingător. Programele școlare sunt limitate, acoperind informații de nivel mediu și de aceea lecturile suplimentare pot face diferența când vine vorba de nivelul de cunoștințe, dar nu garantează succesul.
Pe de-o parte, participarea la orele de curs este necesară, dar nu și suficientă pentru a-ți însuși anumite cunoștințe; studiul individual reprezintă cea mai importantă etapă în ceea ce privește evoluția pe un anumit palier, chiar atunci când este vorba de școală. Liceanul Eminescu "la română și la istorie era tare", completându-și informațiile de la orele de curs cu lecturi suplimentare, "de-a dreptul din cărți mai vechi- negreșit cronici" (la istorie ) și citind "literatura română câtă îi cădea în mâini". Rezultatele nu întârzie să apară, Eminescu primind "cea mai bună notă" de la profesorul de istorie Neubauer, cunoscut pentru severitatea sa.
Pe de altă parte, rigiditatea materiei școlare actuale și imposibilitatea evaluării tuturor cunoștințelor elevilor poate produce erori în evaluare, nereflectând întotdeauna valoarea reală a unui elev bun, care se pregătește suplimentar. De asemenea, cantitatea masivă de informație face aproape imposibilă "misiunea" unui elev de a excela la toate disciplinele. Acest lucru nu neagă, însă, capacitatea unei persoane într-un anumit domeniu, deoarece notele nu au valoare de destin. De exemplu, Mircea Eliade. scriitor și istoric al religiilor, om de vârf al culturii românești, cu un bagaj de cunoștințe impresionant- începând cu perioada liceului pierdea nopțile citind- relatează în "Romanul adolescentului miop" cum rămâne corigent la matematică din pur dezinterest pentru științele exacte.
În concluzie, lecturile suplimentare sunt decisive în formarea unei culturi generale. a dezvoltării cunoștințelor într-un anumit domeniu și nu garantează întotdeauna succesul școlar, întrucât materia care se studiază este restrânsă, limitată, de nivel mediu și de cele mai multe ori inutilă și are ca scop educarea maselor.
Explicație: