Redacteaza un text fictional, de circa o pagina, al carui principal scop să fie trezirea
emoției cititorului.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Traume estompate
Explicație:
Mă plimbam într-o dimineață de septembrie răcoroasă, cu fratele meu mai mare, prin pădure. Intrasem gratuit la simfonia privighetorilor, deranjasem involuntar dansul frunzelor, și contemplam fuga norilor printre ramurile ce-și impuneau mândre lungimile.
Povesteam despre diferențele resimțite de noi în ultima perioadă, șoaptele noastre fiind purtate departe de ecou. Dar, deodată, ecoul ne surprinde cu țipete ce dădeau a fi plânsete.
Ne-am oprit privind în jur, căci ecoul ne deruta dureros de tare. Îl aud pe fratele meu spărgând stratul de neliniște din atmosferă: ,, Acolo!”. El indică cu degetul spre ieșirea din pădure, unde o fată apropiată vârstei mele era forțată de un bărbat violent să urce într-o mașină neagră.
Fratele meu mi-a făcut semn să-l urmăresc cu câțiva pași în spate, și ne-am grăbit spre scena desprinsă din filmele de groază. Îmi aduc aminte că în timp ce mergeam, mi-am scos telefonul să fotografiez numărul de înmatriculare al mașinii.
,, Scuzați-mă, dar de ce o bruscați?” A întrebat el, în timp ce stăteam în umbra pădurii, simțind un fior pe spate de la vocea lui. Oricum are niște ochi albaștrii care pot fi atât de reci... Cu vocea aceasta mi se înstrăinase atât de mult, încât simțeam că ceva se sparse în mine. Dar, am închis ochii și am respirat adânc.
Bărbatul se apropie de el, răstindu-se cu teamă vizibilă în ochi ,, Vezi-ți de treaba ta!”, dar ochii fetei implorau altceva.
Fratele meu se întoarse înspre mine, și-mi face semn să mă apropiu. Îl ascult, chiar dacă aveam inima cât un purice. O smucește pe copilă din mâinile bărbatului și o împinge tot mai în spate, până eu cu ea ajungem la nici doi pași distanță. El o deplasă cu mersul în spate, citindu-l consegvent pe atacator. ,, Cheamă poliția!”
O duc cu mine, care acum că sunt mai aproape de ea, văd că nu poate avea mai mult de 12 ani, și ne îndepărtăm câțiva metri de cei doi. Îi dau un șervețel să-și șteargă lacrimile, în timp ce cu o mână îi ștergeam noroiul din jurul unei răni pe care o avea la încheietură, iar cu cealalta apelam poliția.
Simt și acum un nod în gât, când îmi amintesc copila ce mă ținea în brațe strâns, implorându-mă să nu o dau acelui bărbat, în timp ce așteptam amândouă poliția, iar eu contemplam cu un amestec de spaimă și mândrie teatrul de război dintre acel străin și fratele meu.
Următoarea dimineață, la micul dejun, tatăl meu citea din ziar o știre ce se asemăna perfect cu ce trăisem în ziua trecută. ,, Fiica unui renumit avocat, ajunsă victima unui om periculos ce racola fetele de pe stradă. Bărbatul încă nu mărturisise ce voia să facă cu copilul, dar din testul efectuat la detectorul de minciuni, se dovedise că nu era prima lui victimă...”. Tata ne citise tot articolul, iar la prânz mama noastră este contactată de secția de poliție, care o anunță că tatăl copilei pe care noi am salvat-o, vrea să vorbească cu ea.
În mai puțin de o oră, tot misterul se elucidă. povestea se suprapunea la perfecție cu articolul din ziar.
Îmi aduc aminte că părinții fetei doreau să ne recompenseze cu o sumă de bani, dar nici eu nici fratele meu nu am acceptat. Erau într-adevăr o familie înstărită, dar avalanșa de sentimente pe care le simțisem când i-am surprins pe cei doi părinți strângându-și copilul în brațe, nu se poate cumpăra cu bani.