referat normalitatea inteleasa de mine pt psihologie, vreau unul serios cat de cat, dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
1
In Larousse - "Dictionar de psihologie" de N. Sillamy 1996 p. 211- conceptul de normalitate este definit astfel: "normalitatea este o notiune relativa, variabila de la un mediu social la altul si in timp; este ceea ce se observa cel mai adesea intr-o societate data, la data cutare".
Eu personal vreau sa abordez normalitatea din punct de vedere al dizabilității umane, și mai precis al copiilor cu dizabilități în școlile din România.
După cum știm, în mediu și educația noastră a avea o dizabilităte însemna că nu ești normal, dar dacă ne-am schimba puțin perspectiva și am vedea situația din perspectiva unui copil bolnav de autism, care nu vede lucrurile și viata ca noi! Ceea ce noua ni se pare normal poate pentru el pare anormal și confuz, el vedea lumea într-o ață armonie muzicala, viata lui se desfășoară printr-o serie de repetitii bine puse la punct și o serie de tabieturi deja cu greu stabilite înca de la o vârstă foarte cruda.
Din păcate astfel de persoane sunt ieșite din comun, dar dacă ei sunt cei care ne vad pe noi ieșiți din comunul, normalitatea lui?
Trebuie sa conștientizam ca trăim într-o societate care tinde către perfecționist, însă nici măcar un individ din aceasta societate este perfect. Atunci de ce o persoana cu dezibilitati nu poate face parte din normalitate? Trebuie sa trăiască la fel ca noi, copilărește ca noi, exista ca noi, trece prin anumite greutăți crescând ca noi, ajunge adult și are aceleași responsabilități ca noi și încearcă sa își găsească un anturaj care să-l accepte exact asa cum este, ca fiecare alta persoana care nu are nici un fel de dezibilitati. Cu toții cautam acceptarea în societate și anturajul care sa ne ofere acest lucru!
Iată în acest fel vad eu normalitatea mea.
Sper sa fie de ajuns pentru tine, ai o mare ideea de unde sa pornești în cazul în care vrei sa mai adaugi tu ceva!
Eu personal vreau sa abordez normalitatea din punct de vedere al dizabilității umane, și mai precis al copiilor cu dizabilități în școlile din România.
După cum știm, în mediu și educația noastră a avea o dizabilităte însemna că nu ești normal, dar dacă ne-am schimba puțin perspectiva și am vedea situația din perspectiva unui copil bolnav de autism, care nu vede lucrurile și viata ca noi! Ceea ce noua ni se pare normal poate pentru el pare anormal și confuz, el vedea lumea într-o ață armonie muzicala, viata lui se desfășoară printr-o serie de repetitii bine puse la punct și o serie de tabieturi deja cu greu stabilite înca de la o vârstă foarte cruda.
Din păcate astfel de persoane sunt ieșite din comun, dar dacă ei sunt cei care ne vad pe noi ieșiți din comunul, normalitatea lui?
Trebuie sa conștientizam ca trăim într-o societate care tinde către perfecționist, însă nici măcar un individ din aceasta societate este perfect. Atunci de ce o persoana cu dezibilitati nu poate face parte din normalitate? Trebuie sa trăiască la fel ca noi, copilărește ca noi, exista ca noi, trece prin anumite greutăți crescând ca noi, ajunge adult și are aceleași responsabilități ca noi și încearcă sa își găsească un anturaj care să-l accepte exact asa cum este, ca fiecare alta persoana care nu are nici un fel de dezibilitati. Cu toții cautam acceptarea în societate și anturajul care sa ne ofere acest lucru!
Iată în acest fel vad eu normalitatea mea.
Sper sa fie de ajuns pentru tine, ai o mare ideea de unde sa pornești în cazul în care vrei sa mai adaugi tu ceva!
Alte întrebări interesante
Ed. tehnologică,
8 ani în urmă
Limba română,
8 ani în urmă
Limba română,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Chimie,
9 ani în urmă
Chimie,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă