Reformele lui Burebista va rog
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Burebista[1], un conducător local (zona Munţilor Orăştiei), a reuşit, în prima jumătate a secolului I î.Hr., prin diferite metode, să unifice întregul areal geto-dac. Iordanes afirmă că, în anul 82 Î.Hr. (pe vremea când Syla a pus mâna pe putere la Roma), când Deceneu a sosit la curtea sa, Burebista era în funcţie.
Cei doi reuşesc să unifice o mare parte din organizările politice geto-dacice, noul stat rezultat fiind supus unui proces de instituţionalizare. Procesul de constituire statală este rezultatul bunei interacţiuni a trei factori politici: aristocraţia tribală, războinicii şi puterea regală[2], la care s-a adăugat aportul nemijlocit al marelui preot Deceneu, a cărui autoritate era extinsă asupra tuturor geto-dacilor.
Cele două pericole externe: celţii din nord-vest şi romanii din sud, au dus la recunoaşterea de către dinaştii locali a autorităţii lui Burebista, pericolul extern având astfel o contribuţie masivă la naşterea construcţiei statale geto-dace. Cei care nu au fost de acord cu recunoaşterea noii puteri, au fost supuşi pe calea armelor.
Cu ajutorul marelui preot, despre care Iordanes arată că a fost înzestrat cu o putere mare, Burebista impune ascultarea poruncilor sale şi unele reforme. Statul geto-dac, organizat ca o monarhie militară în care preoţii aveau un important rol în conducere, a suferit influenţe elenistice (existenţa titlului de „cel dintâi prieten”, care apare în decretul dedicat lui Acornion)[3]. Alături de numirea unui vice-rege, în persoana lui Deceneu, regele folosea şi o cancelarie, unde erau emise „poruncile” relatate de Strabon.
Cetăţile cucerite sunt puse sub comanda unor comandanţi militari, înzestraţi probabil şi cu atribuţii administrative, iar cele care au recunoscut autoritatea lui Burebista, precum şi cetăţile greceşti de pe litoralul pontic, îşi păstrează propria organizare, în schimbul plăţii unui tribut şi alinierea politicii externe la cea a regelui.
Pentru apărarea teritoriului este construit un amplu sistem de fortificaţii în zona Munţilor Orăştiei: Costeşti, Băniţa, Piatra Roşie, Blidaru, Bâtca Doamnei, Căpâlna ş.a. Armata regatului se ridica, după spusele lui Strabon (evident exagerate), la 200 000 de oameni, ceea ce i-a permis să ducă o politică externă expansionistă.
Statul geto-dac, numit de către geograful grec, arhé, are astfel trăsăturile unei entităţi statale, nu ale unei confederaţii de uniuni de triburi.
După moartea lui Burebista, statul s-a dezmembrat în mai multe părţi. În zona centrului fortificat din Munţii Orăştiei, unde se afla şi muntele sacru Kogaionon, s-a menţinut în vremea regilor Deceneu şi Comosicus, mari preoţi în acelaşi timp, o unitate spirituală a întregii lumi geto-dace. Statul va fi refăcut, însă mai restrâns teritorial, de către Decebal.
În Dobrogea sunt amintiţi, de către diferite surse, trei conducători aflaţi în permanent conflict, situaţie întreţinută şi de către romani. Rholes[4], care stăpânea un teritoriu din sud-vestul Dobrogei, participă la acţiunea de alungare a bastarnilor iniţiată de proconsulul roman al Macedoniei, M. Licinius Crassus (29 î. Hr.), primind anul următor titlul de amicus et socius populi Romani şi ajutor militar împotriva altor doi conducători locali geto-daci, Dapyx (situat, probabil în centrul Dobrogei) şi Zyraxes (nordul Dobrogei). Aceste evenimente au introdus spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră sub control roman, exercitat, în primă fază, indirect, prin intermediul lui Rholes.
Explicație: