Question

Relateaza in scris (1/2 pagina) despre jocurile preferate din copilarie , utilizind pronume personale la diverse forme de caz , numar si persoana.

Answer 1

Stateam ieri si visam cu ochii deschisi (asa se intampla de fiecare data cand vreau sa fac ceva important si n-am niciun chef). Trebuia sa invat la biologie, dar lipsa de chef m-a purtat pe un val si m-a dus pana pe un camp frumos si inverzit care imi amintea de copilarie.Ieri mi-au trecut multe chestii prin cap, printre care si aceasta copilarie care, in mintea mea, a ramas un film (o drama cu cateva secvente foarte comice si care iti dau chef de viata chiar cand simti ca totul s-a sfarsit pentru tine).Vazand ca prima data mi-a venit in minte copilaria, m-am gandit sa scriu si pe blog despre jocurile care mi-au solidificat-o. Ce-au reprezentat aceste jocuri pentru mine? Pai(fara „pai”) ore intregi (sau mai bine zis dupa-amiezi intregi) petrecute afara, ore care ma faceau sa uit de tot si ma faceau sa ma simt in largul meu alaturi de prietenii de prin jurul blocului.Stiu ca toti v-ati jucat cand erati mici. Stiu ca toti va amintiti cu drag cum stateati iarna afara doar pentru ca ningea si ajungeati in casa uzi din cap pana in picioare, nemancati de dimineata si obositi morti. Stiu ca la toti va este drag sa va amintit de jocurile de-a v-ati asculselea in spatele blocului si baba oarba in scara. Tuturor va este dor de „hotii si vardistii” in care nu prea iesea nimeni castigator si de „tara tara vrem mustar ostasi” in care cel mai bun era de fiecare dorit in ambele parti dar nu era niciodata pus sa sparga, pentru ca toti stiau ca o face cu un talent atat de neobisnuit, incat reprezenta un pericol. Si acum ma uit la „semnele de buna purtare” care mi-au ramas prin genunchi si coate si parca revad momentele in care ma chinuiam sa-i explic mamei ca nu e vina mea si ca n-o sa se mai intample si ca la urma urmei nu ma doare chiar atat de tare.Acum se pare ca am crescut cu totii si doar gandul ne mai poate duce la acele zile minunate in care de-abia asteptam sa vin de la scoala ca sa ma mai uit 2-3 ore la desene si sa ies afara cu „baietii”.Imi amintesc si acum zilele in care ma chinuiam sa termin cat mai repede de scris paginile intregi de liniute, bastonase si litere ale alfabetului pentru ca afara stateau cate 3-4 „tovarasi” care ma asteptau la un nou joc de „la perete, la perete, stop!”Se pare ca treptat ne dam seama ce voiau sa ne spuna cei mari cand incercau sa ne faca sa intelegem ca o sa tanjim dupa copilarie. Parca mai ieri auzeam: „bucura-te de copilarie cat o mai ai, ca dupa aceea o sa-ti para rau” eu dorindu-mi doar sa fiu cat mai mare. Acum vad ca, incet, incet, se adevereste ceea ce mi se spunea si as da orice pentru cateva momente de copilarie.Eu cred ca jocurile copilariei nu se pot uita niciodata iar gandirea copilareasca si cheful de jocuri „banale” ramane in noi oricat de mult am creste sau ne-am maturiza in gandire.