relația dintre adâncimea procesării si intentionalitatea învățării. VA ROG URGENT
Răspunsuri la întrebare
Memoria de lunga durata
Memoria de lunga durata cuprinde toate cunostintele pe care le poseda sistemul cognitiv, dar la care accesul este selectiv. Aceste cunostinte nu sunt stocate undeva anume, ci sunt mai mult sau mai putin activate.
In comparatie cu cunostintele din memoria de lucru, cele din MLD sunt mai putin activate.
Daca unitatile cognitive din MLD au aceeasi natura ca si cele din ML dar sunt intr-un proces de subactivare, atunci pentru reactualizarea lor, e necesar un timp mai indelungat. E de presupus ca TR creste cu cit mai indepartat este momentul reactualizarii de momentul prezentei lor in memoria de lucru.
1. Adancimea procesarii si intentionalitatea invatarii
Notiunea de adancime a procesarii a fost lansata de Craik si Lockart. Ea exprima ideea ca procesarea unui stimul este cu atat mai adanca, cu cat se trece la caracteristicile sale fizice, spre cele conceptuale sau semantice.
De ex. acest text poate fi procesat:
sub aspectul caracteristicilor sale fizice (marimea si dispunerea lor pe pagina,)
sub aspectul caracteristicilor lingvistice (compunerea cuvintelor pentru a forma propozitii, modul de compunere a propozitiilor pentru a forma fraze)
nivelul semantic (semnificatia pe care o contine).
Cu cat este mai adanca procesarea unui stimul, cu atat este mai bine retinut in MLD.
Oferind un stimul verbal, „Cofetarie” putem manipula adancimea procesarii, manipuland tipul de sarcina la care solicitam subiectii experimentali
- o parte vor fi solicitati sa raspunda daca in cuvantul respectiv este prezenta litera F
- o alta parte va trebui sa raspunda daca cuvantul cofetarie rimeaza cu cuvantul„Papetarie”
- o a treia grupa va fi solicitata sa raspunda daca cofetaria este un magazin.
- In primul caz trebuie sa proceseze doar caracterele fizice ale stimulului (pot realiza sarcina chiar daca nu cunosc literele latine).
- In a doua situatie realizarea sarcinii reclama luarea in consideratie a caracteristicilor fonologice ale stimulului, deci un nivel de procesare mai avansat, mai adanc.
- In a treia situatie fiind solicitati sa stabileasca apartenenta unui exemplar la o clasa de obiecte, subiectii vor efectua o procesare semantica conceptuala a stimulului.
2. Efectul spatierii
Efectul spatierii itemilor care urmeaza a fi memorati sustine experimental modelarea memoriei ca o multime de unitati cognitive aflate in diverse stadii de activare.
Ele exprima ideea ca interpunerea unor itemi din alte categorii intr-o serie de itemi ce urmeaza a fi memorata sporeste performantele mnezice.
Fiecare item ce urmeaza a fi reprodus poate fi prezentat consecutiv, de mai multe ori, sau poate fi „spatiat”. Intre doua prezentari ale aceluiasi item fiind inserati itemi dintr-o alta categorie. Aceasta spatiere poate sa cuprinda 1,2 sau mai multi itemi dintr-o alta categorie. Se constata ca rata reproducerilor creste cu cat intervalul dintre doua spatii ale aceluiasi item creste. Utilizand stimuli verbali, Madigan a efectuat o astfel de cercetare. S-a constat ca probabilitatea reproducerii corecte a itemului de memorat, creste odata cu marirea intervalului dintre doua aparitii ale sale. Aceasta inseamna ca repetitiile la intervale mai mari de timp dau rezultate mai bune decat repetitiile imediate, consecutive (se presupune aceeasi adancime a procesarii).
Efectul constatat este in concordanta cu ideea asocierii fiecarei cunostinte din memorie cu un anumit nivel de activare si cu inhibitia laterala dintre unitatile activate.
Atunci cand un item este prezentat succesiv, nespatiat, prin inhibitie laterala, valoarea sa de activare scade, deci reactualizarea sa din memorie este mai dificila.
Cand itemul este prezentat de acelasi numar de ori , dar spatiat, intercalandu-se itemi din alta categorie, inhibitia laterala este mai redusa, valoarea de activare ramane mai ridicata, deci reactualizarea e mai performanta.
Oare uitam?
Acceptand ideea ca performantele de reactualizare sunt variabile iar un esec al reactualizarii nu inseamna o deficienta a memoriei, putem incerca sa explicam uitarea fara sa o consideram ca un declin general al memoriei.
Despre prodigiozitatea memoriei umane se gasesc referinte in multe cercetari experimentale.
O serie intreaga de date de natura anecdotica sustin ideea permanentei memoriei de lunga durata. Dupa cincizeci de ani de la terminarea scolii, multe persoane isi aduc aminte cuvinte dintr-o limba straina pe care o invatasera in scoala dar pe care n-au mai practicat-o ulterior.
Daca cunostintele invatate raman permanent in memorie, de ce, totusi nu ni le reamintim?
Care sunt fenomenele care au loc in acest interval de timp si ingreuneaza reamintire?
Am putea raspunde printr-o simpla propozitie: se subactiveaza. Dar un astfel de raspuns nu rezolva problema de fond. Cum actioneaza subactivare? Desi exista anumite limite, putem trece in revista cateva dintre mecanismele implicate in deteriorarea nivelului de activare a cunostintelor.