Restauratorul imperiului a fost Diocletianus (284-305 d.Hr.), care a iniţiat un sistem numit tetrarhie (adică ,,puterea celor patru"). Sistemul nu a rezistat, fiind desfiinţat de Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), dar a prefigurat împărţirea ulterioară a imperiului la moartea lui Theodosius I cel Mare (379-395 d.Hr.) între fiii săi, Arcadius (în Răsărit) şi Honorius (în Apus). Imperiul Roman de Apus s-a destrămat după detronarea ultimului împărat, Romulus Augustulus, în 476 d.Hr., de către căpetenia mercenarilor heruli, Flavius Odovacer. Acesta s-a declarat rege al Italiei şi client al Imperiului Roman de Răsărit. Acest din urmă stat va incerca de mai multe ori recucerirea teritoriilor vestice. Cel mai mult ucces l-a avut lustinian I (527-565). Fig. 4. Mozaic bizantin reprezentându-l pe lustinian, Ravenna Imperiul Roman de Răsărit, devenit un imperiu de limbă greacă, avea să se destrame şi el sub atacurile turcil cerit Constantinopolul, capitala imperiului, pe 29 mai 1453, sub conducerea lui Mahomed al II-lea Cuceritor setea e de Silor cate Hor de Treptat, statul roman şi-a dezvoltat un sistem politic complex. Istoricul grec Polybios (200-118 î.Hr.), ostatic la Roma şi mare admirator al acesteia, a analizat regimul constituţional mixt al romanilor. De la această examinare se va dezvolta, cu timpul, ideea modernă de separaţie a puterilor în stat. Analiza lui l-a influenţat pe Montesquieu, în eseul său Spiritul legilor, şi pe autorii Constituţiei SUA. În Politeia (sau Republica), Platon (427-347 î.Hr.) enumeră tipurile posibile de guvernare: democraţia (guvernarea poporului), oligarhia (guvernarea celor puţini), timocraţia (guvernarea celor onorabili), tirania (guvernarea unuia singur) şi aristocraţia (guvernarea celor mai buni, preferată de Platon). Aristotel (384-322 î.Hr.), în Politica, identifică trei tipuri de guvernare bună: democraţia, aristocraţia şi monarhia, care, însă, pot evolua ciclic către anarhie, oligarhie şi tiranie. Polybios, în Istorii, stabileşte că Republica Romană, prin organizarea sa, este cea mai stabilă şi mai e constituţie mixtă. Monarhul este înlocuit de cei doi consuli, aristocraţia e reprezentată de senat, iar demo cetăţeneşti (comitia calata, comitia curiata, comitia centuriata, comitia tributa, concilium plebis). Fig. 2. Aristotel, Secolul I î.Hr. a fost martorul transformării treptate a statului democratic într-o monarhie constituţion Primul împărat roman a fost Octavianus (oficial: Imperator Caesar Divi filius Augustus). El a domni primeşte din partea senatului titlul de Augustus (,,măritul"), până la moartea sa, în 14 d.Hr. Formal, se con era cel mai capabil om să guverneze şi, în acest scop, era ales de senat. De cele mai multe ori, armata împăraţii. Aşa s-a ajuns, la începutul secolului al III-lea d.Hr., la o perioadă de anarhie militară, care a d Până atunci însă, imperiul atinge apogeul dezvoltării sub dinastiile Antoninilor şi Severilor. Dint cunoscut a fost Traian (98-117 d.Hr.), cuceritorul Daciei. Sub acesta, imperiul a atins cele mai întinse fig. 3). Septimius Severus (193-211 d.Hr.), întemeitorul dinastiei care îi poartă numele, a fost singur africană din istoria Romei. A cucerit nordul Mesopotamiei şi a fost un bun organizator. Sub domnia Sev a atins cea mai mare înflorire, fiind numită Dacia Felix (Dacia Fericită). 11 DI 20 S DO AT X (Senatul şi Poporul Roman") - SPQR. imperială, din punct de vedere legal, lucrurile stăteau aşa. Numele oficial al statului era Senatus Populusque Romanus („treabă publică") şi aşa va rămâne până la dispariţia lui. Statul nu mai era al unui rege, ci al poporului. Chiar şi în perioad După ce regele Tarquinius Superbus a fost alungat în 509 î.Hr., statul roman s-a transformat din regnum în res public * XX Fig. 1. Simbolul statului roman DESCOPAR ȘI INVAT era lucumon. regele sabin Titus Tatius şi de la etrusci, mai ales că numele regelui în limba etruscă Ramnes, Tities şi Luceres, ale căror nume se crede că provin de la Romulus, de la Superbus (etrusci). La începuturi, populaţia Romei era împărţită în trei triburi: Pompilius şi Ancus Marcius (sabini), Tarquinius Priscus, Servius Tullius şi Tarquinius legendei, la Roma au domnit şapte regi: Romulus şi Tullus Hostilius (latini), Numa rege (rex), ajutat de senat (senatus) şi de adunările poporului (comitia). Conform care romanii au ajuns să o numească Mare Internum (Marea interioară"). Prima formă de organizare a oraşului-stat a fost cea de monarhie condusă de un fost unul dintre factorii care au favorizat expansiunea în zona Mării Mediterane, pe Peninsulei Italice, care, la rândul ei, se află în mijlocul regiunii mediteraneene, a Roma a fost, la începuturi, un mic oraş-stat.
( scrie ideile principale)
Va rog să mă ajutați urgent!!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Dioclețianus a fost restauratorul Imperiului Roman (284-305 d.Hr.), care a inițiat un sistem numit „tetrarhie” (adică „puterea celor patru”). Sistemul nu a durat și a fost abolit de Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), dar a prefigurat împărțirea ulterioară a imperiului după moartea lui Teodosie I cel Mare (379-395 d.Hr.) între fiii săi, Arcadius (în Est) și Honorius (în Apus). Imperiul Roman de Apus s-a dezintegrat după detronarea ultimului împărat, Romulus Augustulus, în anul 476 d.Hr. de către liderul mercenar Heruli Flavius Odovacer, care s-a declarat rege al Italiei și client al Imperiului Roman de Răsărit. Acest din urmă stat a încercat în mod repetat să recâștige teritoriile vestice, cel mai mare succes fiind obținut de Iustinian I (527-565). Imperiul Roman de Răsărit, devenit imperiu de limbă greacă, a căzut și el sub atacurile turcilor selgiucizi care au cucerit Constantinopolul, capitala imperiului, la 29 mai 1453, sub conducerea lui Mehmed Cuceritorul. Statul roman a dezvoltat treptat un sistem politic complex. Istoricul grec Polybios (200-118 î.Hr.), ostatic la Roma și mare admirator al orașului, a analizat regimul constituțional mixt al Romei. De-a lungul timpului, această analiză a condus la conceptul modern de separare a puterilor într-un stat. Analiza sa l-a influențat pe Montesquieu în eseul său „The Spirit of the Laws” și pe autorii Constituției SUA. În „Republica” (sau „Politica”), Platon (427-347 î.Hr.) enumeră tipurile posibile de guvernare: democrație (guvernare de către popor), oligarhie (guvernare de către puțini), timocrație (guvernare de către onorabili) , tirania (guvernarea de către unul) și aristocrația (guvernarea de către cei mai buni, preferată de Platon). În „Politică”, Aristotel (384-322 î.Hr.) identifică trei forme bune de guvernare: democrația, aristocrația și monarhia, care, totuși, pot evolua ciclic în anarhie, oligarhie și tiranie. În „Istoriile” sale, Polybios stabilește că Republica Romană, cu organizarea ei, este cea mai stabilă și mai bine mixtă constituție. Monarhul este înlocuit de cei doi consuli, aristocrația este reprezentată de Senat, iar democrația este reprezentată de cetățeni (comitia calata, comitia curiata, comitia centuriata, comitia tributa și concilium plebis). Primul împărat roman a fost Octavianus (oficial: Imperator Caesar Divi filius Augustus). A primit titlul de Augustus („cel mare”) de la Senat, până la moartea sa în anul 14 d.Hr. Formal, cel mai capabil om să guverneze era considerat împărat și, în acest scop, era ales de Senat. Cel mai adesea, împăratul era numit de armată. Aceasta a dus, la începutul secolului al III-lea d.Hr., la o perioadă de anarhie, când imperiul era condus de mai mulți indivizi în același timp.