Rezuma textul dat in 3-5 randuri:
Pînă să-mi recapăt vederea, mă pomenesc luat de mînă şi cineva începe să pompeze cu ea, gata să mi-o dejghineze din umăr.
- Isaiia Finichi! Daţi-mi voie să mă recomand o dată! Vechea dumneavoastră cunoştinţă. Imposibil să nu vă reamintiţi de mine...
Mai lucrează de cîteva ori la mîna mea, în care timp (destul de îndelung), încep să disting o faţă rotundă şi lătăreaţă, turtită ca un taler, asezonată cu nişte laţe pline de rumeguş, cum se poartă de cîtăva vreme printre clienţii café-barurilor de pe marile bulevarde.
Chipul înverşunatului mi se pare cunoscut. Isaiia Finichi? Parcă am mai auzit undeva numele acesta. Individul este bondoc, poartă şi el nişte blugi, întocmai ca Lucky-Lucky, numai că-s ceva mai slinoşi şi roşi; numeroasele curele şi cureluşe îi vrîstează vindiacul subţire, prevăzut cu multiple şi inutile fermoare. De curele atîrnă cîteva aparate fotografice, vreo trei sau patru, un mega-flesh japonez, nişte exponometre, precum şi alte ustensile moderne din dotaţia unui fotoreporter contemporan.
Ne-a fotografiat prin surprindere. Încă mai are aparatul în mîna stîngă. Se uită prelung la mine, contrariat că nu-l recunosc.
- Păi, n-aţi colaborat la noi, la "Actualitatea", cu reportajul ăla de la Sibiu?... Crima din strada Haller!...
În sfîrşit mi se aprinde dioda. Cum să nu mi-l amintesc? E unul din cei mai aiuriţi fotoreporteri ai "Actualităţii". Omul care fotografiază orice şi oriunde. Dar cu laţele care-i curg de-o parte şi de alta a capului, nu mai seamănă deloc cu persoana pe care o văzusem la redacţie. Numele, ce-i drept, i-l uitasem, deşi nu-i un nume obişnuit.