rezumat "Apus de soare" de Barbu Ștefănescu DelaVrancea
Răspunsuri la întrebare
Decorul reprezintă „o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fer, sfârşindu‑se cu o terasă pusă pe tălpi de peatră”. Se vede „ograda domnească, cu arbori şi copaci bătrâni, înconjurată de ziduri vechi”, în spate, cu aspect de toamnă.Fiice de boieri morţi în războaiele conduse de Ştefan cel Mare (Irina, Reveca, Bălaşa, Ilinca, Ileana, Oana), fete crescute la curtea domnească, ţes şi spun basme, se amuză pe seama lui Ţugulea, băiatul culcerului Moghilă: mândru de sabia primită, copilul sta „ca un ţap logodit”, afirmă una dintre fete. Apoi ţesătoarele cer Dochiei, o bătrână servitoare, „bostanul fiert şi fagurii de miere şi ulciorul cu apă rece”.
Scena II
Fără Ţugulea şi Dochia, plecaţi după cele solicitate, fetele îşi dau sfaturi cu privire la ţesut. „Priveşte firea” – spune Reveca în legătură cu folosirea culorilor – „aci, şcoala şi învăţătura. Primăvara toate sunt proaspete, dar nu depline, vara toate coapte şi vii, toamna toate pălesc, prind un fel de rugină, se învechesc... şi nimic murdar...”.
Oana, care făcea bandaje pentru piciorul bolnav al domnitorului, îşi exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea unui nou război. Irina şi Ilinca evocă moartea eroică a unor boieri moldoveni, inclusiv a taţilor lor, în războaie. Iar Reveca rezumă: „În patruzeci şi şase de ani, treizeci şi trei de bătălii, două fără izbândă şi treizeci şi una de biruinţi! El să trăiască [se referă la Ştefan] şi Moldovei i‑e bine!”.
Scena III
Dochia şi Ţugulea aduc cele cerute, iar copilul se laudă cu ce oferă el fetelor („struguri moscaţi... parcă ar fi lacrimi... şi faguri cu miros de sulcină... şi pere ca...”).
Scena IV
Intră Ştefan, însoţit de doamna Maria, care constată, în legătură cu Oana, că fata şi Ştefan seamănă „ca două picături de apă”.
Scena V
Ştefan discută cu Maria, singuri fiind. Doamna îl roagă pe voievod să nu plece la război („Vremea o să se strice... Ploi subţiri cari pătrund... frig... viscol. Rămâi, sfântul meu stăpân”). Iar Ştefan îşi justifică dorinţa de a lupta pentru recucerirea Pocuţiei de la polonezi: „această bucată de pământ e mai mult moldovenească ca leşească, ş‑o ţinem zălog pe bani buni din punga strămoşilor, ş‑o avem cu armele noastre, şi Ştefan n‑a murit încă”.
Scena VI
Sosesc boieri spre a da seamă în privinţa situaţiei interne, Ştefan, constatând din cuvintele lor că e „pace de jur împrejurul ţării, ca şi înlăuntrul ei.”.
Scena VII
După intrarea şi a altor boieri, Ştefan îşi exprimă dorinţa de a‑l face domnitor pe Bogdan, fiul său, cel „sfios ca o fecioară” – spune vodă, dar care nu este sfios când sabia sa „vâjâie şi luminează ca fulgerul...”, apoi îşi prezintă intenţia în legătură cu Pocuţia: cu „5000 de oaste aleasă. Toţi călări” să facă „o plimbare prin toată Pocuţia ş‑o raită până la Haliciu, şi poate mai sus. Ş‑apoi se va şti cine e pârcălab acolo şi cine nu e, cui se cuvine adunarea vămilor şi cui nu”.
Paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan şi jitnicerul Stavăr discută între ei, constatând declinul fizic al domnitorului, din care a rămas doar „umbra marelui Ştefan”, zice Ulea.
Ştefan vorbeşte bătrânului Hrăman despre sosirea oştenilor: „s‑auz şi‑i văz, îi văz şi‑i auz... O! cum se varsă apele în Siret, aşa vin şuvoaiele în Suceava la chemarea voievodului lor!...”.