rezumat cartii Fii bun pana la moarte urgent!!!!!
Răspunsuri la întrebare
Fii bun pânã la moarte” face parte din categoria romanelor care lasã urme adânci în sufletul cititorului. Cum sã nu fie așa, din moment ce un simpatic bãiat de 12 ani venit de la țarã cu dorința de a învãța cât mai bine la un colegiu în Debrecen, se trezește neînțeles de colegi, neocrotit de cei mari, judecat greșit de profesori, de rude?
Nyilas Mihály e plin de zel, vrea sã facã impresie bunã, e altruist, e timid, e uituc…În Grãdina Botanicã din Debrecen, unde mergea adeseori ca sã poatã învãța în liniște, își pierde pãlãria. Se întoarce dupã ea, dar deja porțile Grãdinii fuseserã închise: „Disperat, se agãțã cu mâinile de zãbrelele de fier, lungi pânã la pãmânt, și privi înãuntru cu inima strânsã. Rãmase acolo mult timp, cu fața scãldatã în lacrimi, sub mânerul negru, de fier, al clopoțelului. Ar fi fost de ajuns sã tragã o datã de el, ca sã vinã cineva sã-i deschidã. Dar n-a îndrãznit sã o facã.”
Misi redã destinația inițialã a coperților de piele, transformate în minge de colegii sãi. Acum, între coperți, stãteau din nou pagini albe de hârtie, gata de a fi scrise. „Cum își mai mângâia el acum cãrticica lui cea nouã, cu scoarțe de piele netedã, gãlbuie! De fiecare datã când o lua în mânã, o lustruia grijuliu cu mâneca, pentru cã mai avea, sãrmana, rãni și urme de pãmânt de pe vremea când fusese minge…”
Când voia sã-și dea frâu liber sentimentelor, se retrãgea în Grãdina Botanicã. Primește o scrisoare de la mama lui pe care „…o citi în tihnã abia în Grãdina Botanicã, fiindcã acolo era de obicei puținã lume. Plânse ca un miel, ascuns în tufele de liliac, și dupã ce se sãturã de plâns, porni în grabã spre școalã, cã începeau orele de dupã-amiazã.”
Cum sã nu-l îndrãgeascã cititorul pe bãiatul acesta sensibil, care plângea de fiecare datã când primea o scrisoare de la mama lui? „…și de data asta plânse când primi scrisoarea de la mamã-sa: ca întotdeauna, cum dãdea cu ochii de slova ei, i se strângea inima de nu mai știa nici el ce se întâmplã cu sufletul lui.”
Spuneam cã Nyilas Mihály e altruist. Citește în fiecare searã unui orb ziarul, pentru câțiva bãnuți pe care intenționeazã sã-i foloseascã cu chibzuințã, știind faptul cã pãrinții sãi o duc de azi pe mâine. Eroul romanului, fiind foarte bun la învãțãturã, e solicitat sã facã lecții cu un coleg acasã la acesta. În camera unde își fãceau lecțiile, vine și sora elevului-problemã. Încet-încet, simpatia lui Misi pentru fatã crește…Tot la aceste meditații pe care le dãdea, elevul premiant se descoperã pe el însuși. Înțelege rostul învãțãrii: într-o zi va ajunge om mare, om serios, „dar pentru asta trebuia sã învețe ablativul absolut.[…]”.
La școalã, în acest timp, succesele la învãțãturã obținute de Misi sunt ceva obișnuit. Nu avea decât note de 1(unu, cea mai mare notã pe-atunci) și stãtea în prima bancã, rezervatã celor mai merituoși elevi.
Viața micului erou al lui Móricz continuã pe douã planuri mari, școlar și sentimental. Pentru ultimul, Bella, sora colegului pe care-l pregãtea, e „de vinã”… „Când Bella a aprins lampa, Misi vãzu la scãpãrarea chibritului cã fata are o fațã visãtoare, blândã, cu totul neobișnuitã…Acum era blândã și drãgãstoasã, și el nu mai simțise pe nimeni, niciodatã, atât de aproape de sufletul lui. Doar pe maicã-sa…Fericirea ce-l nãpãdi îl fãcu sã uite într-o clipã tot ce era urât și rãu în viațã.”
Încet-încet, Nyilas Mihály începe sã-și dea seama de ceva…
„Se întreba de ce nu l-o fi iubind nimeni…Toți bãieții erau veseli și mulțumiți. De ce nu-l iubeau oare? El și-ar fi dat și viața pentru un zâmbet, dac-ar fi venit careva și i-ar fi întins mâna râzând![…] Izbucni în plâns și plânse pânã ce-și veni iar în fire.”
Niște neînțelegeri legate de școalã fac sã fie pedepsit pe nedrept elevul Nylas. Închis în imensa clãdire a colegiului, Misi viseazã cã va veni o vreme când va ajunge om important, va purta o barbã lungã, „ca a lui Széchenyi, așa cum vãzuse el într-un tablou.”
Oamenii, atunci îi vor cere protecția, iar el „îi va ajuta și nu le va aminti niciodatã cât de urât s-au purtat cu el.”
Foarte mândru, în loc sã cearã scuze profesorilor pentru o vinã care nu era a lui (niște încurcãturi legate de un bilet de loterie), Misi preferã sã plece din colegiu. Dezgustat de lumea în care trãia, refuzã sã reînceapã cursurile, deși nevinovãția sa în legãturã cu biletul de loterie a fost doveditã. Domnul Török, gazda la care a stat cândva, e cel care i-a luat biletul …Adevãrul iese la ivealã prea târziu pentru dragul Misi…El mai are doar o singurã dorințã. Sã-i învețe pe ceilalți ceva:
„Doar atât aș vrea sã-i învãț: sã fii bun …sã fii bun…sã fii bun pânã la moarte…”
Nyilas Mihály reușește sã fie…Moartea vine prea repede pentru el, dar nimeni nu scapã, nu-i așa? „Sã fii bun pânã la moarte” e un îndemn care spune TOT!