rezumat la amintiri din copilarie din fragmentul Plecarea lui nica de acasa
Răspunsuri la întrebare
Mare necaz pe capul lui Ion (nu-i mai spuneau Nică acum, că era flăcău) a fost când a venitvremea să o ia pe drumul spre Socola. N-ar fi plecat în ruptul capului, căci era holtei şi ce îiera drag era pe aproape de casă, pe când până la Iaşi era drum lung, nu glumă.Flăcăul se tot gândea ce drag îi este satul lui, cu apa cea limpede a Ozanei, ce dragi îi erauai lui, mama şi tata, fraţii şi surorile şi tovarăşii lui din sat. Se gândea la săniuşul din timpuliernii şi la scăldatul din timpul verii, îi veneau în minte şezătorile, clăcile şi horele din sat.Orice îi spunea însă mamei, aceasta îşi vedea de pregătirile pentru plecare. Mergea laşcoala de la Socola, de la Iaşi, şi Zaharia lui Gâtlan. A doua zi urma să plece amândoi.Avea să îi ducă moş Luca, vecinul lor, care avea o căruţă cu doi cai.Tot plânsul în zece rânduri de lacrimi nu i-a folosit la nimic lui Ion. Şi mama şi tata erauhotărâţi să îl trimită pe drumul spre Socola. Gândind că preoţii din sat n-au fost la Socola şile merge grozav de bine, şi călugării la fel, lui Ion i-a trecut prin minte să îi spună mameică el se face călugăr şi nu mai pleacă.Dimineaţă, când a sosit moş Luca, mama l-a suit iute pe Ion în căruţă şi acesta nu a maiapucat să-i spună de călugărie. Era o dimineaţă de sărbătoare şi satul era plin de fete şiflăcăi veseli şi îmbrăcaţi frumos. Necazul celor care plecau a fost şi mai mare, căci caii luimos Luca erau tare slabi şi obosiţi şi de abia se mişcau.Când au ieşit, în sfârşit, din sat, flăcăii au început să vorbească cu amărăciune despre soartalor, despre ce îi aşteaptă la Socola şi despre ce lasă ei în urma lor.Au poposit noaptea pe prispa unui rotar, chinuiţi de fumul de baligi arse ca să goneascăţânţarii. Moş Luca a spus că n-ar trăi nicicum la câmp, unde apa e rea, lemnele puţine, iar vara mori de căldură şi te chinuiesc ţânţarii. La munte însă, apa e dulce şi rece, lemne suntdestule, vara e umbră şi răcoare. Şi oamenii sunt mai sănătoşi, mai puternici şi mai voioşi.Au plecat mai departe cu noaptea în cap şi au mers toată ziua, căci caii lui moş Luca seînmuiaseră de tot. Când au intrat în Iaşi au început oamenii să râdă de ei, încât flăcăii s-auacoperit cu un ţol, să nu-i mai vadă lumea. Într-un târziu au ajuns în sfârşit la Socola, undeaşteptau o mulţime de dascăli veniţi de pe la şcolile de catiheţi desfiinţate din toate judeţeleMoldovei.
PARTEA a II-A
În această parte scriitorul narează câteva din întâmplările foarte cunoscute ale copilăriei sale: La cireșe, Pupăza din tei, La scăldat.
La cireșe – Într-o vară prin luna iunie Nică se hotărăște să se ducă la moș Vasile, fratele cel mare al tatălui său pentru a fura cireșe. S-a dus la el acasă și s-a prefăcut că îl caută pe vărul lui, Ion, ca să meargă la scăldat. Mătușa Mărioara i-a spus că e plecat cu tatăl său la adus de sumani. Bucuros de cele auzite, Nică își ia rămas bun de la mătușă, după care se strecoară în grădina casei și se urcă în cireș. A început să-și umple cămașa cu cireșe până când l-a văzut mătușa Mărioara cu o jordie în mână. Atunci, repede, băiatul sare repede din pom direct în stratul de cânepă. Mătușa a început să fugă și ea tot prin cânepă. Într-un moment în care mătușa se împiedică și cade, băiatul sare gardul casei și fige acasă. Spre seară a venit moș Vasile împreună cu vornicul și paznicul la părinții lui Nică pentru a cere daune pentru cânepă și cireșe. La sfârșit băiatul primește o bătaie zdravănă de la tatăl său pentru stricăciunile produse de el.
Pupăza din tei – Sătul să fie trezit în fiecare zi cu noaptea în cap, Nică îi puse gând rău unei pupeze care era ceasornicul satului. Pasărea avea ciubul într-un tei din curtea lui moș Andrei, unchiul băiatului. Într-o zi, când mama îl trimise cu de mâncare la țiganii pe care-i aveau la sapă, Nică se gândi să fure pupăza. Se urcă în copac, găsi scorbura dar nu reuși să o prindă decât la întoarcere. Duse pupăza acasă și o ascunse în pod. După ce apare mătușa Măriuca, supărată foc și îi spuse Smarandei că Nică a furat pasărea, copilul, speriat, fuge cu pupăza la târg. Acolo încearcă să o vândă, dar un moș cu vițica de funie a luat-o și i-a dar drumul. Pasărea a zburat direct în teiul ei și a început să cânte din nou. Băiatul, de frică să nu-l prindă tatăl său la târg, fugi acasă și stătu cuminte toată ziua. După ce pupăza începu din nou să cânte trezind oamenii dimineața, mama lui Nică face masă mare și o chemă și pe mătușa Măriuca. Cele se împăcaseră iar Nică scăpă basma curată.
La scăldat – În acest episod este vorba de Nică, care pleacă la scăldat, fără să asculte de mama sa. Deși aceasta l-a rugat să legene copilul deoarece ea avea o mulțime de alte treburi: de țesut, de cusut, de făcut mâncare; băiatul sta pe gânduri. A stat el o vreme, dar era așa de cald și senin că nu putu rezista și a fugit la baltă, la scăldat. Când își dădu seama că Nică a fugit, mama lui a început să-l strige cât se poate de tare. Aceasta a lăsat totul baltă și a plecat la baltă după băiat, că știa că acolo s-a dus. Nică stătea în pielea goală întins pe nisip, apoi într-un picior, arunca cu piuetre în apă și la urmă sărea să el și se scufunda. În tot acest timp mama sa l-a privit cum petreceam, după care s-a furișat și i-a luat hainele și l-a lăsat acolo în pielea goală. Fetele de pe la râu, văzând asta, au început să râdă de el. Într-un târziu, când fetele erau ocupate cu clătitul pânzelor în apă, Nică a luat-o la fugă spre casă, luând-o prin grădinile oamenilor ca să nu-l vadă cineva. Ajuns în grădina lui, băiatul a mers prin porumb până la gardul ogrăzii. Acolo își vede mama cum alerga să facă trabă, când afară când afară, când în casă. Nică și-a făcut curaj și a sărit în ogradă. Apoi i-a luat cu silă mâna mamei și a sărutat-o, i-a cerut iertare și i-a zis să-i facă ce-o vrea, numai să-i dea de mâncare, că moare de foame. Mamei i-a fost milă și ia dat să mănânce dar i-a spus că încă nu-l va ierta. Băiatul a promis să nu mai iasă din cuvântul ei și a început să o ajute la treburile casei.