Rezumat la cartea Moartea Demonului de Anne Holt? Repede va rog!!
Răspunsuri la întrebare
Anne Holt a fost o revelaţie încă de la primul volum pe care i l-am citit, „Zeiţa oarbă”. Cum am spus şi atunci, trecutul ei profesional îşi face simţită influenţa în fiecare dintre romanele ei. La fel se întâmplă şi în „Moartea demonului”, al treilea volum din seria Hanne Wilhelmsen. Hanne devine în acest roman inspector-şef, iar această poziţie îi aduce mai multe neplăceri decât beneficii. Ea nu este obişnuită să ia decizii în numele altora şi să dea dispoziţii subalternilor; acţionează în continuare ca un detectiv, urmându-şi propriile raţionamente fără a se folosi de ajutorul coechipierilor, iar acest fapt îi îngreunează ancheta și așa dificilă.
Cazul de care se ocupă Hanne şi echipa ei este uciderea lui Agnes Vestavik, directoarea Casei de Copii “Soarele Primăverii”. Odată cu descoperirea cadavrului lui Agnes se constată şi dispariţia lui Olav Hakonsen, ultimul copil ajuns în instituţie. Olav creează o primă impresie de neuitat oriunde ajunge. Deşi are doar 12 ani, este extrem de masiv şi de puternic, comportamentul lui trece de la politeţe extremă la furie necontrolată în fracţiuni de secundă şi, nu în ultimul rând, în ochi i se citeşte o ură constantă.
Din fragmentele de jurnal ale mamei băiatului, aflăm pe parcursul cărţii că Olav a fost un copil-problemă de la bun început. S-a născut cu o greutate mult peste medie şi o uşoară disfuncţie a creierului, iar mama lui s-a simţit mereu depăşită de situaţie. Ea a încercat să ceară ajutorul specialiştilor, dar nu a fost niciodată dispusă să accepte instituţionalizarea copilului. Până la urmă, forţată de împrejurări, a cedat, însă nici ea, nici Olav, nu au fost mulţumiţi de această situaţie.
Acest fapt poate explica dispariţia lui Olav, însă nu şi momentul acesteia, care coincide cu uciderea lui Agnes.
Poliţiştii îşi împart eforturile între găsirea lui Olav şi rezolvarea crimei de la casa de copii. Deşi improbabil, Olav este totuşi unul dintre suspecţii principali. Pe parcursul investigaţiei apar indicii care sugerează că aproape fiecare membru din personalul orfelinatului ar fi avut un motiv bine întemeiat să o înlăture pe Agnes.
Finalul m-a luat complet prin surprindere. Ca de obicei, am încercat să rezolv şi eu cazul, însă de această dată m-am înşelat. Parţial, e adevărat, dar totuşi… Nu pot intra în mai multe detalii, v-aş strica surpriza. E posibil ca sfârşitul acestui roman să nu vă fie pe plac. Eu încă mă mai gândesc dacă l-aş fi scris altfel. Pe de altă parte, tocmai faptul că nu e o carte pe care să o uit după vreo două zile de la încheierea lecturii poate fi un semn că Anne Holt a reuşit din nou să fie originală într-un domeniu în care e destul de dificil să vii cu idei şi soluţii noi. Cel mai bine ar fi să puneţi mâna pe „Moartea demonului” şi să vă formaţi propriile opinii. Eu încep un alt volum al lui Holt, „Doamna preşedintă”, aşadar ne vom reîntâlni în curând în aceeaşi formaţie.