Rezumat la Setea muntelui de sare va rooog!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
De departe cea mai complexă piesă a tripticului, este Matca, în care viața și moartea, vrăjite parcă de decorul diluvian creat de autor, par a fi renunțat la luptă și a sta la taifas, sau mai degrabă par a-și fi camuflat lupta într-un joc de cărți, căci fiecare dintre ele scoate la răstimpuri câte un as din mânecă. Iona, Paracliserul și Matca, nu își împărtășesc nici personajele, nici temele. pietrele ce compun catedrala, reprezintă inimile împietrite ale celor ce se declară creștini, dar nu aduc niciun fel de cinste Creatorului; icoanele rămase neafumate, reprezintă fățărnicia acelorași, gestul paracliserului de a afuma de unul singur icoanele reprezintă lupta surdă a acestuia cu ignorața celor de afară, dar și lupta cu sine însuși, cu propriile întrebări.
Ca o paranteză fie spus, acest pasaj mă trimite cu gândul la finalul romanului Narcis și Gură de Aur al lui Herman Hesse, în care Narcis decretează: „Fără mamă nu se poate trăi, fără mamă nu se poate muri”. Totuși, șansa lui Iona de a scăpa de disecția nemiloasă a cititorilor (ceea ce ar putea, minimalist gândit, să contrabalanseze neșansa de a fi fost înghițit de un număr neprecizat de pești), este aceea de a fi în egală măsură un poem dramatic, mustind de un lirism delirant, care nu vine, așa cum ar fi de așteptat din cuvinte frumoase și figuri de stil, și nici măcar din vreun ritm născocit anume pentru a da muzicalitate, ci mai cu seamă din efervescența trăirilor surprinse de autor, perpetua pendulare a personajului între speranță și deznădejde.
În Iona, personajul, stând sub zodia miticului, împărtășește cu personajul biblic omonim, nu atât soarta de a fi înghițit de balenă, cât mai curând tendința de a fi un răzvrătit, un însingurat.
Sper că te-am ajutat