Rezumat Lebedele de Lev Tolstoi nu chiar lungă
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
LEBEDELE
Zburau lebedele în stol, din ţinuturile îngheţate spre tările calde. Zburau peste mare. O zi şi o noapte au zburat pe deasupra apei şi încă o zi şi o noapte, fără să se odihnească. Pe cer era lună plină şi lebedele vedeau apa albăstruie licărind jos, departe. Toate se istoviseră bătând din aripi, însă nu se opreau ci zburau înainte. In frunte zburau cele bătrâne şi voinice, în urmă cele tinere şi mai plăpânde. La urmă zbura cea mai tânără. Puterile îi slăbiseră. Nu putea să zboare mai departe. Mai dădu odată din aripi şi, cu aripile desfăcute, se lăsă în jos. Cobora tot mai aproape de apă, tot mai aproape, iar tovarăşele ei se vedeau tot mai departe, ca nişte fulgi albi în lumina lunii. Strângându-şi aripile, lebăda se lăsă pe apă. Marea unduia sub ea, legănând-o. Stolul de lebede abia se mai zărea, ca o dungă albă pe cerul limpede şi abia li se mai auzea freamătul aripilor în liniştea depărtării...
Când nu se mai văzu nimic, lebăda îşi plecă uşor capul pe spate şi închise ochii. Stătea nemişcată; numai marea, săltând şi coborând valurile mari, o legăna uşor. Inainte de luminatul zorilor, un vântuleţ uşor începu să mişte faţa mării. Apa stropi pieptul alb al lebedei; atunci, ea deschise ochii. In răsărit, se înflăcărau zorile; luna şi stelele păliseră. Lebăda răsuflă adânc, îşi întinse gâtul, desfăcu aripile şi, bătând de câteva ori cu ele apa, începu să zboare. Se înălţă din ce în ce mai sus şi, când marea rămase departe în urmă, zbură înainte, înspre ţinuturile calde.
Zbura singură, peste apele tainice, într-acolo unde zburaseră şi tovarăşele ei.