rezumat nuvela pacat de il caragiale
Răspunsuri la întrebare
Pe vremea când era de vreo nouăsprezece ani, Niță plecase la București, la seminarul teologic. Păcat de mama lui, care rămânea singură și plângea de nu mai putea. Trecuseră trei ani. În cel de-al patrulea, într-o zi de sărbătoare, tânărul se afla, singur, în curte. Învăța pentru examene și fusese surprins când îl izbise un ghemotoc de hârtie. În ghemotoc, un ac cu gămălie, care îl și înțepă, și o garoafă roșie, ruptă chiar atunci. Pe hârtie, cineva îi scrisese că e frumos și că l-ar iubi, dacă ar vrea.
Câteva nopți la rând Niță ieșise în taină din seminar. Se plimbase prin fața casei vecine, o casă boierească de la ale cărei ferestre sosise ghemotocul de hârtie. După vreo săptămână, tânărul seminarist primise prin același mijloc un nou bilet. Era chemat acolo la miezul nopții.
Tânărul se duse și frumoasa femeie care îl chemase îi căzuse în brațe. Petrecuseră împreună multe nopți fierbinți. Ea îi povestise că fusese măritată timp de cinci ani cu un om bolnav, care murise. O lăsase cu o fetiță nebună, ce trebuia să fie păzită tot timpul. Familia fostului soț o păzea cu strășnicie, ca să nu piardă marea avere ce rămăsese după soțul ei.
Rudele interveniseră până la urmă și îi despărțiseră. Seminaristul încercase să se împotrivească, dar fusese zdrobit în bătaie. Fusese atât de cruntă încât el zăcuse multe luni de zile, rămânând pe viață cu o boală de inimă. Când începuse să umble, aflase că femeia murise, fetița bolnavă fusese dusă în străinătate, casa fusese dărâmată.
Trecuseră zece ani. Niță era acum preot, preotul Niță din Dobreni, om la casa lui, bine văzut de ceilalți oameni.
Într-o dimineață de târg, preotul Niță se afla în orașul de reședință al județului. Atenția i-a fost atrasă de aglomerația și râsetele din fața cafenelei din centru. Un băiat de vreo opt-nouă ani, murdar și zdrențăros, dansa și cânta, cu gesturi și cuvinte obscene. Boierii din cafenea îi dădeau de băut și de fumat, iar el căzu beat la un moment dat.
Poliția luă de acolo copilul, iar preotul, indignat, îi certă pe aceia care se distraseră pe seama copilului. Cafegiul îi spuse povestea acelui băiat. Era rodul iubirii secrete dintre văduva unui boier și un seminarist. Când familia aflase că este însărcinată, o dusese la moșie și femeia murise la naștere. Copilul fusese aruncat. Îl luase o țărancă bătrână să-l crească, dar murise și ea. Băiatul se pripășise la oraș, unde trăia din cerșit. Aici era numit ”Mitu Boierul”. Fata pe care o avusese mama lui fugise din străinătate, unde era ținută. Familia o găsise și o adusese la București, unde fugise de la un bărbat la altul.
Părintele Niță căutase băiatul prin tot orașul. Îl găsise până la urmă. Dormea ascuns în altarul bisericii Sfântul Ion. Îl luase și-l dusese acasă, la Dobreni. Preoteasa Sultana luptase mult până când îi curățase trupul de mizeria adunată ani de-a rândul. Izbutise până la urmă. Cu apucăturile rele și vorbele urâte fusese mai greu. Cu strădaniile și bunătatea popii și preotesei, și după o boală grea, scăpase și de acestea.
Autoritățile de la oraș căutaseră băiatul și fusese cât pe-aci să i-l ia popii Niță, cu toate că nu i se știa nici o rudă. Noroc cu primarul Cuțiteiu, fratele preotesei. El umblase în ladă și discutase cu tânărul procuror venit să rezolve cazul. Copilul îi fusese încredințat legal preotului Niță.
În același an, preoteasa a născut o fată. Frumoasă, dar cu o fire tare ciudată, aprigă din cale afară. Mică fiind, de vreo doisprezece ani, îndrăgise mult un vițeluș. Într-o zi, când acesta nu voise să se joace cu ea, îi zdrobise capul cu barda. Altădată se supărase pe taică-său, trântise candela de pământ și fugise vreo trei zile în pădure. Fată mare, voise să o arunce pe alta în râpă pentru o vorbă. Abia o ținuseră doi flăcăi.
Preoteasa Sultana a murit devreme. Preotul Niță a măritat fata la scurt timp după moartea nevestei. Era păcat, însă, că bărbatul ei, Matache, nu se potrivea cu ea. Era slab de înger, urât și peltic. Pe Mitu îl făcuse învățător și îl adusese în Dobreni.