Rezumat Paslea cel voinic si merele de aur de petre ispirescu
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
În acest text este vorba de un împărat cu trei feciori care avea în grădină un măr cu mere de aur. Dar niciodată nu gustase împăratul din acele mere deoarece de fiecare dată venea un hot şi le fura.
După încercările feciorilor mari de a prinde hotul, a urmat şi feciorul cel mic. Noaptea, acesta a găsit o cale să nu adoarmă iar când se auzea ceva, imediat trecea cu săgeata. Dimineața următoare, Prâslea luă câteva mere şi le duse împăratului.
Apoi, cei trei frați au pornit după hoțul de mere de la urma de sânge. Ajungând la o prăpastie, doar Prâslea coborâse în ea. Acolo găsise un palat de aramă. Intrând în el, feciorul văzu o fată care fusese răpită împreună cu cele două surori ale ei de trei zmei care vroiau să le ia de soții.
Feciorul i-a înfruntat pe primii doi zmei şi apoi se îndrepta spre palatul de aur unde locuia ultimul zmeu şi hoțul merelor de aur. Fetele salvate de Prâslea au fost scoase din prăpastie de fraţii lui mai mari. După aceia cei doi feciori mai mari le-au dus pe fete la împărat şi s-au cununat.
În acel moment, Prâslea rămase singur în prăpastie. După ce a învins şi ultimul zmeu, feciorul văzu un balaur care ataca niște pui de zgripțuroaica. A doborât balaurul, iar zgripţuroaica, drept mulțumire, l-a dus pe băiat pe tărâmul lui.
Acolo, acesta află că fetele cele mari se măritase cu frații lui, iar fata cea mică se va mărita cu cel care îi va aduce o furcă cu caierul şi fusul de aur care să toarcă singură. Auzind asta, Prâslea merge la argintarul împăratului care avea un caier şi un fus de aur, cel de la zmeu.
Argintarul când duse caierul şi fusul de aur, fata îşi dădu seama că Prâslea a ieșit din prăpastie. Aceasta mai ceru o cloșca cu puii de aur. Argintarul aduse şi cloșca cu puii iar fata îşi dădu seama că tot Prâslea a fost. Prințesa ceru argintarului să-l aducă pe meșterul obiectelor de aur. Când apare Prâslea, şi fata, şi împăratul l-au recunoscut. După ce s-au îmbrățișat, feciorul le-a povestit tot ce s-a întâmplat. Atunci au venit şi frații lui Prâslea. Cum i-a văzut, împăratul s-a şi supărat.
Prâslea i-a iertat şi a zis că pedeapsa o să o primească de la Dumnezeu. Cei trei feciori ieșiră la poarta palatului şi fiecare aruncă o săgeată cu arcul, iar când căzură, săgețile feciorilor mai mari le-au venit direct în creștetul capului şi i-a omorât dar pe Prâslea nu-l săgetă săgeata. Împăratul îi înmormântă pe feciorii omorați iar prințesa ce mică s-a căsătorit cu Prâslea.
A fost odată ca niciodată un împărat care avea o grădină frumoasă. În fundul grădinii se afla un copac care făcea mere de aur. Când se facea merele, venea cineva şi le fura din pom. Niciun oştean şi nici un paznic nu putuseră să prindă hoţii.
Împăratul avea trei fii voinici. Când ei s-au făcut mari au zis că o sa pazească copacu cu merele de aur. În primul an, când s-au copt merele, fiul cel mare s-a dus noaptea să le păzească. El a adormit, au venit hoţii şi le-au furat. Anul următor, fiul cel mijlociu a păţit la fel. După un an a venit rândul lui Praslea, cel mai mic dintre frați, dar voinic iscusit.
Prâslea cel voinic şi-a pus un ţăruş în faţă şi unul în spate, ca să se lovească atunci când adoarme şi îi cade capul. A rămas treaz şi a auzit hoţii în puterea nopţii. A tras câteva săgeţi spre pom şi au fugit. Dimineaţa i-a dus mere de aur tatălui său. Împăratul a fost foarte bucuros şi l-a lăudat, spre necazul fraţilor mai mari.
În grădină rămăseseră urme de sânge de la hoţi şi fraţii au pornit să-i găsească. Au mers multă vreme după dâra de sânge, care s-a oprit la o prăpastie foarte adâncă. După ce au încercat cei doi frați mai mari, dar nu au reuşit, Prâslea cel voinic a coborât cu o frânghie groasă şi lungă până în fundul prăpastiei. Acolo era tărâmul celălalt.
Prâslea cel voinic găsi hoţii merelor. Erau trei zmei, frați, care furaseră şi trei fete de împărat. El îi ucise pe toţi. Fetele pocniră din nişte bice şi transformară palatul fiecărui zmeu, cu tot ce era în el, în câte un măr de aur. Ajunseră la frânghie, Prâslea cel voinic o legă pe fata cea mare, care pusese mărul ei de aur în sân şi un bilet în care el scrisese că va fi soţia fratelui cel mare.
Fraţii o ridicară pe fata cea mare, apoi pe cea mijlocie, menită fratelui mijlociu, apoi pe cea mică, a lui Prâslea. Mărul acesteia însă, îl opri voinicul. Când îi veni şi lui rândul să fie tras sus, îi dădu prin minte să lege un bolovan mare în locul lui. Cam simţise el că fraţii îi puseseră gând rău. Într-adevăr, aceştia traseră bolovanul până la jumătatea drumului, apoi îi dădură drumul jos şi Prâslea cel voinic rămase pe tărâmul celălalt.