Rezumat prietenii copilăriei mele
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Prietenii copilăriei mele, de Wilson Rawls
Înțelegem de la început cu ce fel de narațiune o să avem de-a face: povestitorul salvează dintr-o încăierare un copoi de vânătoare care-i aduce aminte de copilăria lui. Câinele e jigărit și lihnit de foame, îl urmează de bunăvoie pe salvator până la casa acestuia, hăpăie ce i se dă de mâncare. După o zi și o noapte de odihnă, nu mai are stare, ar cam vrea să meargă pe drumul lui. Omul înțelege repede situația și, cu lacrimi în ochi, îi deschide poarta să plece. E demn de reținut felul cum tratează copoiul ca pe un oaspete, nu ca pe o vietate asupra căreia s-a înstăpânit în clipa în care a scăpat-o de la o posibilă moarte. Nu-l oprește cu sila, ci îl lasă liber, faptă rar întâlnită la stăpânii de animale, care le tratează drept proprietăți ale lor. Bărbatul știe că ar fi fost un mare păcat să-l păstreze legat în curtea din spate, i-ar fi rupt inima câinelui. Voința de viață a făpturii, deci supraviețuirea ei, era direct legată de puterea de a veni și pleca liber.
Construit ca recuperare a trecutului, prin amintire, romanul are ca protagonist un băiețel de vreo zece ani, născut într-o familie lovită serios de Marea Criză din anii ’30. Billy își dorește aprig doi copoi, dar părinții sunt îndeajuns de săraci cât să nu-i poată cumpăra. Se hotărăște să ia situația în propriile mâini, să facă singur rost de bani. Cum anume? Prin muncă. E doar un copil, unul umblând desculț și care nu are acces la școală fiindcă e prea scumpă pentru veniturile familiei, însă muncește din greu doi ani ca să agonisească 50 de dolari, echivalentul a 3 000 de lei din zilele noastre. Acesta e cadoul Marii Depresiuni pentru un copil de condiția lui.
Iată însă că reușește: cei doi câini din rasa îndelung râvnită sunt ai lui. Dresajul lor se încheie cu o reușită, Billy și cei doi copoi se bucură laolaltă să vâneze ratoni, cei trei formează o echipă formidabilă. Participă la o întrecere gândită pentru adulți, iar băiatul, sprijinit de câinii săi, face față competiției, ba o și câștigă – ca un erou din povești. E uluitor cum concurează un fraged adolescent cu oameni mari, mai experimentați decât el. Și e de întrebat ce fel de copilărie mai trăiește el dacă arde etapele maturizării.
E frumos să te plimbi în sălbăticie, să contempli maiestatea impunătoare a naturii. Doar că Billy e mai curând activ, nu contemplativ, se ocupă cu vânătoarea, pitorescul priveliștilor reiese din spusele naratorului, nu din trăirile conștiente ale protagonistului. A vâna înseamnă printre altele și să ucizi animale, e limpede aici o anumită cruzime inerentă. Ea este însă vizibilă pentru un ochi de orășean civilizat. Pe când lumea rurală unde se desfășoară majoritatea acțiunii este axată mai curând pe supraviețuire, zdruncinată cum e de Marea Criză, deci e mai apropiată de condiția vânătorilor-culegători decât de aceea a unor orășeni care cunosc bunăstarea.
O recenzie de Dragoș Dodu:toate drepturile de autor