Rezumat Prizonierul emil garleanu
rapid va rog
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Turcii fugiseră din Smârdan şi îşi găsiseră scăparea spre Vidin, lăsând în drumul lor rămăşiţele goanei înfricoşate: tunuri, puşti, muniţii — toate îngrămădite la un loc, unele peste altele; şi hrană, bucăţi de pâne îngheţată, sau pesmeţi tari ca fierul. Din spatele Smârdanului, pană departe, îngustându-se din ce în ce ca o panglică, se trăgăna drumul bătut de paşii fugarilor. Fulgii nu putuseră acoperi toate urmele lor; călăraşii cari patrulau prin împrejurimi goneau de pe hoiturile cailor căzuţi stolurile de corbi ce zburau croncănind, se roteau prin aer, iar când patrulele se ştergeau în depărtare, se lăsau iarăşi, puzderii, şi se alungau unii pe alţii de la stârvurile cari îi îndestulau.
Turcii fugiseră înfrânţi, după o luptă crâncenă; dar oboseala atâtor zile de încordare dădură pe mulţi dintre ei prinşi în mânile dorobanţilor; unii se aşezaseră jos, cu capul plecat, cu braţele încrucişate, şi aşa îşi aşteptau soarta de care erau încredinţaţi că, dacă le era scris, nu puteau să scape. Ai noştri îi prinseseră. A doua zi după luptă, pornise spre Dunăre câteva pâlcuri de prizonieri, şi astăzi avea să se ducă cel din urmă, vreo cincizeci de pedestraşi, între care se aflau şi câţiva ofiţeri. Ca şi ceilalţi prinşi, trebuiau să facă drumul pe jos, până la Dunăre, supt paza călăraşilor. De cu seară, sergentul-major Mănciuc primise toate poruncile în privinţa aceasta. Trebuia să ieie zece călăraşi şi doi gradaţi, pe sergentul Ghenciu şi brigadirul Păilă, şi, în zorii zilei, să pornească. Până noaptea târziu, soldaţii şi prizonierii se pregătiră, luară fiecare hrana trebuitoare — pâne şi brânză — şi când şe crăpa de ziuă, călăraşii erau pe cai, iar turcii, câte patru, în coloana de marş, între ei. Şi porniră. În ajun contenise din nins, dar peste puţin începuse din nou, şi fulgii mari se cerneau, înfoieţi, în dimineaţa sură şi îngheţată. Prizonierii se îmbrăcaseră care cum putuseră. Unii din ei aveau mantale, dar cei mai mulţi erau numai în vengherca lor albastră, scurtă şi zdrenţuită; cu fesul îndesat pană după urechi, mergeau încovoiaţi şi slabi, cu manile vârâte în buzunarele şalvarilor, de-abia scoţând cizmele — legate cu sfoară, să nu le cadă talpa — din troianele prin care pârtiile fuseseră din nou astupate. În frunte mergeau cei trei ofiţeri: doi căpitani de-ai lor şi un sublocotenent; cei dintâi îmbrăcaţi în mantăli lungi, iar acest din urmă, numai în tunica pe care se mai desluşeau urmele galoanelor de fir. La plecare, un soldat, un cerchez, îi dăduse mantaua lui, dar el nu o primise, şi, vânăt de frig şi slab, de i se vedeau oasele obrazului cum îi străpungeau pielea, înainta cu greu, cu ochii tulburi, şi parcă urmărind ceva în depărtare.