Question

Rezumat rpd

Jonas se grăbi să treacă de ușă și se trezi într-o cameră de zi mobilată confortabil. Semăna destul de bine cu locuința propriei unități familiale. Mobilierul era același în toată comunitatea: practic, solid, cu un rost bine definit pentru fiecare piesă. Patul pentru dormit. Masa pentru mâncat. Biroul pentru studiu.
Toate piesele cuvenite se găseau și în această încăpere spațioasă, deși fiecare era ușor diferită de cea din propria locuință. Materialele sofalei și scaunelor tapițate erau ceva mai groase și mai de soi; picioarele mesei nu erau drepte ca acelea de-acasă, ci subțiri și curbate, cu o mică sculptură în lemn în partea de jos. Patul, situat într-un alcov din capătul îndepărtat al încăperii, era acoperit cu o cuvertură splendidă, cu broderii complicate pe întreaga ei suprafață.
Însă diferența cea mai mare privea cărțile. Acasă la Jonas se găseau cuvenitele volume de interes general pe care le avea fiecare gospodărie: un dicționar și marea carte a comunității, un volum gros, care conținea prezentarea fiecărui birou, a fiecărei fabrici, clădiri și comisii. Plus Regulamentul, bineînțeles. Aceste cărți erau singurele pe care le văzuse Jonas. Nu știa că existau și altele. Însă pereții acestei încăperi erau acoperiți în întregime de biblioteci ticsite, care ajungeau până-n tavan. […]
Avu timp doar o secundă să privească în jur, fiindcă își dădu seama că bărbatul așezat pe un scaun lângă masă îl urmărea cu privirea. Jonas înaintă grăbit, se opri în fața bărbatului, se înclină ușor și spuse:
— Eu sunt Jonas.
— Știu. Bine-ai venit, Primitor al Memoriei.
Jonas se fâstâci uitându-se în ochii aceia de culoare deschisă care erau la fel cu ai lui.
— Domnule, te rog să mă ierți pentru neputința de-a înțelege…
Așteptă, însă bărbatul nu-i răspunse prin formula standard de acceptare a scuzelor.
După o clipă, Jonas continuă.
— Dar am crezut – vreau să spun, cred, se corectă el, amintindu-și că dacă exista un moment în care exprimarea corectă era capitală, acesta era momentul, în prezența acestui om, că tu ești Primitorul de Memorie. Eu sunt doar – mă rog, mi s-a dat o însărcinare, adică am fost ales, ieri. Nu sunt absolut nimic. Nu încă.
Bărbatul îl privi gânditor, fără să scoată un cuvânt.Era o privire în care se-adunau interesul, curiozitatea, preocuparea și poate chiar un strop de compasiune.
În cele din urmă, bărbatul vorbi.
— Începând de azi,din clipa asta, cel puțin pentru mine, tu ești Primitorul. Eu am fost vreme-ndelungată. Foarte, foarte îndelungată. Îți dai seama și singur, nu? […] Simplu spus, zise el, deși nu e câtuși de puțin simplu, slujba mea înseamnă să-ți transmit toate amintirile pe care le-am strâns în mine. Amintirile trecutului. […] E vorba de amintirile întregii lumi, spuse el cu un oftat. De dinaintea ta, de dinaintea mea, de dinaintea Primitorului precedent și a generațiilor de până la el.

Jonas se încruntă.
— Îmi pare rău, domnule. Nu prea-nțeleg. Poate că nu sunt destul de isteț. Nu știu la ce te referi când spui „întreaga lume“ sau „generațiile de până la el“. Credeam că suntem doar noi. Credeam că există doar acum.
— E mult mai mult. E tot ce trece dincolo – tot ce se află Altundeva – și tot ce se află în urmă, întorcându-ne mult în timp. Eu le-am primit pe toate acestea când am fost ales. Iar aici, în camera asta, singur-singurel, trec mereu prin ele și-o iau de la capăt. Așa vine înțelepciunea. Așa ne modelăm viitorul.
Se opri pentru o clipă, inspirând adânc. […]
— E ca și cum ai lua-o la vale cu sania prin zăpadă mare, zise el în cele din urmă. La început e nemaipomenit: viteză, aer tare și bun; însă pe urmă zăpada se-adună, ți se strânge pe tălpicile saniei, așa că mergi mai încet, trebuie să-mpingi zdravăn ca să nu te oprești și…
Clătină dintr-odată din cap și-l privi fix pe Jonas.
— Nu ți-a spus nimic povestea asta, nu? întrebă el. Habar n-ai ce-i aia zăpadă, nu? […]
— Nu, domnule, spuse Jonas.
— Mă rog, măcar știm cum stăm. Chiar mă-ntrebam de unde să-ncep. Întinde-te pe pat, cu fața-n jos. Și scoate-ți vestonul.
Jonas făcu întocmai, un pic temător. […]. Se uită la bărbatul care se ridică și se apropie mai întâi de peretele unde se afla microfonul. Era cam același tip de microfon pe care-l găseai în fiecare locuință, cu o singură deosebire. Acesta avea un comutator pe care bărbatul îl răsuci ușor spre partea unde scria ÎNCHIS. Jonas aproape că icni. Să ai puterea să închizi microfonul! Era un lucru uluitor.
Chiar bătrân, bărbatul se apropie cu o repeziciune surprinzătoare de colțul unde se găsea patul. Se așeză pe un scaun lângă Jonas, care rămăsese nemișcat, așteptând să vadă ce avea să se întâmple mai departe. [...]
— O să-ți transmit amintirea zăpezii, răspunse bătrânul și-și puse mâinile pe spatele gol al lui Jonas.

Answer 1

Răspuns:

______________________________