Question

REZUMAT VA ROG DAU COROANA+20 DE PUNCTE

Era odată la Bagdad, sub domnia strălucitului calif Harun-al-Rașid, un neguțător bogat, care avea

o nevastă bătrână și un fecior, Abu-Hasan, crescut până la vreo treizeci de ani strâns de aproape în

toate privințele. Neguțătorul a murit, și Abu-Hasan a intrat în stăpânirea avuției pe care o grămădise

tată-său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase niciodată o para

mai mult decât îi trebuia ca să-și ducă viața; acum a pus de gând să cheltuiască potrivit cu mijloacele pe

care i le adusese soarta. Astfel, și-a împărțit averea în două părți: cu o parte a cumpărat acareturi, care-i

aduceau destul venit ca să poată trăi cum se cuvine, fără să s-atingă de capete; iar cu cealaltă jumătate,

în bani sunători, a hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub

strășnicia în care-l ținuse tată-său până la așa vârstă coaptă; dar s-a jurat că n-are să mai cheltuiască

apoi nimica peste această sumă, după ce și-o face toate chefurile. În acest scop, Abu-Hasan a strâns

împrejuru-i o ceată de tineri de vârsta și de teapa lui, și de acolea s-a gândit numa cum să-i facă a-și

petrece vremea în chipul cel mai plăcut. Așadar nu s-a mărginit la prânzuri și ziafeturi cu mâncări și

băuturi care de care mai rare și mai scumpe; a mai adus și tarafuri de lăutari și cântăreții cei mai vestiți;

și pe urmă, dănțuitoarele și dănțuitorii cei mai aleși din orașul Bagdad.

Toate chefurile astea, din zi în zi mai costisitoare, l-au aruncat pe Abu-Hasan în cheltuieli atât de

nemăsurate, încât n-a putut-o duce așa mai mult de un an.

Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuți; ba nici nu-i mai întâlnea oriunde i-ar

fi căutat, fiindcă fugeau de el îndată ce-l zăreau, și dacă din întâmplare da piept în piept cu vreunul și

vrea să-l oprească să-i spună ceva, acela își cerea iertăciune, că-i e degrabă și n-are vreme de vorbă,

și pleca repede p-aci încolo.

Pe Abu-Hasan mai mult l-a mâhnit părăsirea din partea prietenilor, decât îl încântase mai înainte

semnele lor de dragoste. Odată, mâhnit, dus pe gânduri, cu capul plecat a intrat în odaia mă-sii și s-a

așezat pe marginea divanului departe de ea.

― Ce ai, fiule? a-ntrebat bătrâna. De ce ești așa de pocâltit și n-ai chef deloc? Să fi pierdut tot ce

ai pe lume și tot n-ai fi așa de opărit... Știu că, după câte cheltuieli nebunești ce ai făcut, nu-ți mai rămân

mulți bani sunători. Erai stăpân pe avutul tău, și eu n-am vrut să mă-mpotrivesc purtărilor tale nesocotite,

mai ales știind că ți-ai păstrat cuminte jumătate din avere... Și d-aia nu văd ce te poate adânci acuma în

așa hal de neagră mâhnire.

Pe Abu-Hasan, la vorbele bătrânei, l-au podidit lacrimile, și-a zis:

― Mamă, știi în ce chip m-am purtat un an de zile. Am strâns atâția prieteni împrejurul meu, i-am

îndopat cu câte bunătăți mi-a dat prin gând, până n-au mai putut, și acuma când nu mai am ce le da, văd

că toți mă părăsesc. Când zic că n-am cu ce-i mai îndopa, mă gândesc la banii pe cari-i hotărâsem

pentru asta; că despre venitul meu, slavă Domnului, mi l-am păstrat, și acuma știu cum să-ntrebuințez

ce din fericire mi-a rămas. Vreau numai să încerc până unde pot merge prietenii mei cu nerecunoștința.

O să mă rog de ei să pună fiecare de la mână la mână, să m-ajute a mă sălta din starea nenorocită în

care am căzut. Dar asta, precum ți-am spus, o fac numai ca să văz dacă voi găsi la dânșii vreo

recunoștință.

I. L. Caragiale, Abu-Hasan​

Answer 1

În timpul domniei califului Harun-al-Rașid, trăia la Bagdad un neguțător bogat. El avea o nevastă și un fiu, Abu Hasan. Neguțătorul își crescuse fiul supraveghindu-l îndeaproape până ce acesta ajunsese pe la vârsta de treizeci de ani. Atunci neguțătorul muri, iar fiul îi moșteni marea avere adunată timp de o viață. Ținut din scurt și cam fără bani atâta timp, Abu-Hasan împărți averea în două. Cu o jumătate își cumpără acareturi ce aveau să-i aducă venituri și să-i asigure un trai îndestulat până la sfârșitul vieții.
Cealaltă jumătate fu folosită de Abu Hasan astfel: adună în jurul lui o ceată de tineri și se puse pe chefuit.
Petrecerile cu mâncăruri și băuturi rare, cu tarafuri de lăutari și cântăreți vestiți, cu dansatoarele și dansatorii cei mai aleși din tot orașul îi terminară acea jumătate de avere într-un an. După aceea, omul nu mai întinse mese mari. Atunci dispărură și prietenii. Necăjit, el voi să se convingă temeinic de nemernicia lor. Se duse pe la fiecare, chipurile să le ceară bani cu împrumut ca să iasă din necazuri. Niciunul nu îi dădu nimic, ba unii îl dădură pe ușă afară.
Abu Hasan întrerupse atunci legăturile cu toți prietenii fățarnici. Se mulțumi să trăiască cuminte din veniturile lui. Hotărî să primească în fiecare seară un singur musafir, străin de oraș. Cu acela avea să mănânce, să bea și să povestească. Avea să-l găzduiască o noapte, iar a doua zi să-l poftească să-și vadă de drum. În fiecare seară ieșea lângă podul Bagdadului și poftea în gazdă la el pentru o noapte pe primul străin pe care îl vedea, de orișice stare ar fi fost.
Într-o seară apăru la pod chiar califul Harun-al-Rașid. Era îmbrăcat ca un negustor în așa fel încât să nu îl recunoască nimeni. Îl însoțea numai cel mai credincios rob al său, Mesrur. Abu Hasan îl opri, îi spuse despre obiceiul său și îl pofti în ospeție. Încântat să cunoască un asemenea om, califul Bagdadului primi cu bucurie.
Gazda îl pofti pe oaspete într-o odaie foarte curată. La masă se aduseră bucate nu prea multe, dar foarte bine pregătite. Au mâncat cu plăcere amândoi, în tăcere și fără să bea, așa cum era obiceiul pe acolo. Mai apoi au mâncat poame și turte de migdale. Când a căzut noaptea și au aprins lumânările, Abu-Hasan a adus ulcioare cu vin și bărdace (ulcioare mici) pentru băut.
Tot gustând din vin, Abu Hasan i-a istorisit negustorului povestea lui. Voia să-i lămurească obiceiul despre care îi spusese când îl poftise în ospeție. Califul îl lăudă pentru înțelepciunea lui. Îi spuse că ar dori să-l răsplătească cumva. El avea legături mari, iar dacă Abu Hasan ar fi avut ceva treburi de rezolvat, l-ar fi ajutat cu drag.
Gazda spuse că nu are nimic de rezolvat. Singura lui dorință ar fi fost ca imanul (preot musulman) și cei patru ctitori de la geamie (biserica musulmană) să fie pedepsiți pentru obiceiul urât de băga zâzanie între locuitorii mahalalei lor. Mai adăugă că își dorește să fie calif pentru o zi. Ar fi poruncit să li se dea câte o sută de bețe la tălpi ctitorilor și patru sute imanului. Califul îi spuse că poate l-ar putea ajuta să-și îndeplinească dorința. Lui Abu Hasan nu-i veni să creadă asta.
Înainte de a merge la culcare, califul îi turnă în vin gazdei un praf adormitor. Omul adormi tun. Califul îi porunci robului său să-l ia în spinare și să-l ducă la palatul său.
La palat, califul spuse să-l culce pe Abu-Hasan în patul său. Le porunci tuturor ca a doua zi toată lumea să se poarte cu Abu Hasan și să-i îndeplinească poruncile întocmai ca și cum el ar fi calif.

Answer 2

Sper ca te am ajutat