Rezumatul cartii "Razboiul Bumbilor" de Louis Pergaud si cu unele intamplari va rogg dau 50 de pucte si coroana
Răspunsuri la întrebare
Louis Pergaud (1882 – 1915) a fost un scriitor francez. A câştigat premiul Goncourt pentru cartea de povestiri „De la vulpe la Margot”, deşi concurenţii săi fuseseră Appolinaire şi Colette.
Romanul „Războiul bumbilor” a avut parte de două ecranizări, în 1936 şi 1962.
Cartea de faţă este recomandată şi adulţilor şi copiilor, deşi este folosit un limbaj mai dur în reproducerea dialogului dintre personaje.
Drept exemplu:
„ – Da’ cară-te odată, hei, bă despicatule, gaură-n cur, puturosule, împuţitule! Dacă nu eşti laş scoate-ţi la vedere mecla ta de cur cu pene! - Hei, cur pestriţ, fă-te mai încoa să te vedem! – Tu eşti ăla, mă, rahat cu ochi, care-ai zis că noi ăştia din Longeverne suntem nişte boaşe moi? Ţi-arăt eu ţie dacă suntem ori ba boaşe moi. A fost nevoie de poalele de la toate cămăşile voastre ca să ştergeţi ce-am scris eu pe uşa bisericii! Nu nişte cufuriţi ca voi ar fi îndrăznit o ispravă ca asta. – Hai mai apropie-te o dărabă, răcnitorule, dacă eşti aşa de şmecher, numa’ gura-i de tine şi gioalele, să ţi le iei la spinare. – Fă şi tu juma’ de drum, băăă, negustor de zdrenţe. Că doar nu pipăind boaşele vacilor în oborul de prin iarmaroace s-a-mbogăţit tac’tu!”
sau
„ Velrani
Mocofani
Cu moacă de prostovani
Duc iazma prin bolovani
Longevernii răhăţoşi
Le curg ochii urduroşi
Pe căpiţă s-au suit
Scaraoţchi i-a-nghiţit”
sau
„ – Vânători de şoareci morţi! – Vânzători de piei de cloşcă! – Hei, ţi-aduci aminte când se pişa mă-ta în tocană, ca să lungească sosul? – Dar mă-ta când cerea fuduliile de la omul de scopea taurii, ca să ţi le dea să le haleşti cu salată. – Adă-ţi aminte de ziua când tac-tu a zis c-ar fi fost mai bine să creasc-un viţel decât un soi rău ca tine. – Dar tu? Când mă-ta a zis că mai curând ar da ţâţă la o viţică decât sor-tii, ca barem să nu crească o ...
În carte este vorba despre două bande rivale de copii care se înfruntă în fiecare zi. Prizonierilor li se taie nasturii de la haine şi le sunt învineţite fesele cu beţe de alun.
Copiii dau dovadă de cruzime când îşi bat prizonierii aflaţi în inferioritate numerică.
Lunganul Lebrac are parte de cea mai rea bătaie din partea tatălui său, înroşindu-i-se fesele cu şuturi şi palme, în condiţiile în care fusese luat prizonier de armat rivală chiar în ziua aceea.
sper că te-am ajutat!
am mai pus niște alineate
În clipa aceea trecură fetele care, în ceată, se duceau şi ele la slujbă. Străbătând piaţa, se uitară curioase la Lebrac, „ca să vadă ce mutră face“, deoarece erau la curent cu războiul cel mare şi aflaseră toate de la vreun frate ori de la vreun văr că, în ajun, generalul, în ciuda unei rezistenţe eroice, îndurase soarta învinşilor şi se întorsese acasă despuiat şi într‑o stare jalnică.
Sub numeroasele focuri ale acestor priviri, Lebrac, cu toate că era departe de‑a fi timid, roşi până‑n vârful urechilor; orgoliul lui de bărbat şi de căpetenie suferea îngrozitor de pe urma înfrângerii, ca şi de soiul acela de decădere trecătoare, şi fu încă şi mai rău atunci când buna lui prietenă, sora lui Tintin, îi aruncă în trecere o privire furişă de duioşie, o privire nemângâiată, îngrijorată, umedă şi tandră ce mărturisea grăitor întreaga‑i dragoste, în ciuda a tot şi a toate, faţă de alesul inimii ei.
În ciuda acestor semne limpezi de simpatie, Lebrac nu mai rezistă; voi cu orice preţ să se justifice complet faţă de draga lui şi, lăsându‑i pe cei din ceată, îl trase pe Tintin deoparte, şi‑aşa, între patru ochi, îl întrebă:
— Barem i‑ai povestit surorii tale totul, aşa cum trebuie?
— Te cred, afirmă celălalt: plângea de furie, spunea că „dacă Migue la Lune i‑ar fi încăput pe mână, i‑ar fi crăpat ochii“.
— I‑ai spus că s‑a‑ntâmplat din cauză că voiam să‑l eliberăm pe Camus şi că, dacă aţi fi fost mai sprinteni, nu m‑ar fi prins cu una‑cu două?
— Păi te cred că i‑am zis! Şi i‑am mai spus că tot timpul cât te cafteau n‑ai scos o lacrimă şi că pe urmă, la sfârşit de tot, le‑ai arătat curu’. Ah! Cum mă mai asculta, bătrâne! Nu că zic aşa, ca să zic, dar te soarbe din ochi, Maria noastră! Ba chiar mi‑a şi spus să te pup, dar între noi, înţelegi, între bărbaţi, nu se face, ar părea o prostie; dar o fac cu inima; află de la mine, bătrâne, că femeilor când le cade cineva cu tronc. Şi mi‑a mai zis că altă dată, când o avea timp, o să‑ncerce să vină prin spate că, de s‑o mai întâmpla să te prindă iar, să‑ţi coasă bumbii, pricepi.