Question

Rezumatul textului
"BULGĂRILE DE ZĂPADĂ"
Ninge, ninge întruna. În dimineaţa aceasta, cînd plecam de la şcoală, s-a petrecut o
întîmplare urîtă cu zăpada. Un grup de elevi, de cum au cotit-o pe Corso, au şi început să
arunce cu bulgări de zăpadă, din zăpada aceea plină de apă, care face bulgării tari şi grei
ca pietrele. Pe trotuare trecea multă lume. Un domn strigă:
– Încetaţi, ştrengarilor! Şi, în aceeaşi clipă, de pe partea cealaltă a străzii, se auzi un ţipăt
ascuţit; era un bătrîn care îşi pierduse pălăria şi se clătina, acoperindu-şi faţa cu mîinile,
iar lîngă el un copil striga:
– Ajutor! Ajutor!
Imediat a alergat lume din toate părţile. Fusese lovit de un bulgăre la un ochi. Toţi copiii
au luat-o la fugă, care încotro, cît ai clipi, iute ca săgeţile. Eu mă alam în faţa librăriei,
unde intrase tatăl meu, cînd i-am văzut venind în goana mare pe cîţiva dintre colegii mei
care s-au amestecat printre ceilalţi de lîngă mine şi s-au prefăcut că privesc vitrinele: era
Garrone cu obişnuita lui bucată de pîine în buzunar, Coretti, zidăraşul, şi Garofi, cel cu
timbrele. Între timp, în jurul bătrînului se adunase o mulţime de oameni şi un sergent şi
alte persoane alergau încoace şi încolo ameninţînd şi întrebînd:
– Cine e? Cine a fost? Tu eşti? Spuneţi cine a fost! Şi se uitau la mîinile copiilor, să vadă
dacă le aveau sau nu ude de zăpadă. Garofi era lîngă mine: mi-am dat seama că tremura
tot şi era alb la faţă, ca un mort.
– Cine e? Cine-a fost? continua lumea să strige.
Atunci l-am auzit pe Garrone, şoptindu-i lui Garofi:
– Hai, du-te şi te prezintă; ar i o laşitate85
să laşi să ie pedepsit un altul.
– Dar eu nu am făcut-o înadins! îi răspundea
Garofi, tremurînd ca o frunză.
– N-are importanţă, fă-ţi datoria, repeta
Garrone.
– Dar nu am curaj!
– Fă-ţi curaj, te însoţesc eu!
Sergentul şi ceilalţi strigau din ce în ce mai tare:
– Cine e? Cine a fost? I-a intrat omului sticla de la ochelari în ochi! Tîlharilor!
Am crezut că Garofi se prăbuşeşte.
– Vino, îi spuse hotărît Garrone, te apăr eu! Şi, apucîndu-l de un braţ, îl împinse înainte,
susţinîndu-l ca pe un bolnav. Mulţimea a văzut şi a înţeles îndată, iar cîţiva s-au năpustit
spre el cu pumnii ridicaţi. Dar Garrone s-a aşezat la mijloc, strigîndu-le:
– Zece bărbaţi aţi vrea să săriţi împotriva unui copil?
Atunci toţi s-au oprit şi sergentul l-a luat pe Garofi de-o mînă şi l-a condus prin mulţime pînă
la prăvălia de paste făinoase, unde îl duseseră pe cel lovit, ca să-şi mai revină puţin. Văzîndu-l,
l-am recunoscut imediat pe bătrînul funcţionar care locuieşte în aceeaşi clădire cu noi, la etajul
al patrulea, împreună cu nepoţelul său. Stătea pe un scaun şi avea o batistă la ochi.
– N-am făcut-o înadins! plîngea Garofi în hohote, mort de frică. N-am făcut-o înadins!
striga el disperat.
Două, trei persoane l-au îmbrîncit cu furie în prăvălie, ţipînd la el pe ton de poruncă:
– În genunchi, cu fruntea la pămînt, cere iertare! Şi cu o-mbrîncitură l-au aruncat pe jos.
Dar, pe neaşteptate, două braţe puternice l-au ridicat în picioare şi un glas hotărît a spus:
– Nu, domnilor! Era directorul nostru, care văzuse totul. Deoarece copilul a avut curajul
să se prezinte singur, adăugă, nimeni nu are dreptul să-l înjosească. Toţi au tăcut.
– Cere-ţi iertare! îi spuse lui Garofi directorul.
Garofi izbucni în plîns, îmbrăţişă picioarele bătrînului, care-i căută capul cu mîna şi-l
mîngîie. Atunci toţi într-un cor:
– Du-te, băiete, hai du-te, întoarce-te acasă!
Şi tatăl meu m-a tras afară din mulţime, iar în drum, spre casă, mi-a spus:
– Enrico, într-o asemenea întîmplare, tu ai avea curajul să-ţi faci datoria, să te duci să-ţi
mărturiseşti greşeala?
– Da, tată.
– Dă-mi cuvîntul tău de copil cinstit.
– Îţi dau cuvîntul meu, tată!

Answer 1

Rezumat : Dimineață , când trebuia să plece la școală , un grup de copii încep o bulgareala cu zăpada proaspăt căzut. Deșii un domn strigă la el sa înceteze , ei continuă până il lovesc pe un băiețel. Băiețelul a fugit lângă un domn , cerându-i ajutor. Copiii ceilalți , văzând că băiatul plânge , au luat-o la goană pierzandu-se prin mulțimea care privea la vitrine. Un colonel striga sa vină copii care l-au living pe băiat. Enrico , fiind privitor la întâmplare , i-a recunoscut pe colegii săi Garotte , Garrofi și Coretti .
La insistențele lui Garone , Garofi a recunoscut că el a lovit băiatul , dar nu "înadins" . Colonelul și alți oameni au vrut sa il bata pe copil , dar Garrofi nu i-am lăsat. Colonelul l-a luat pe băiat de mână și l-a dus la prăvălia de paste făinoase unde stătea un bătrân cu nepoțelul lui cu batista la ochi. Colonelul l-a pus pe băiat sa stea in genunchi și sa își ceară scuze. Insa domnul director vine și il trimite acasă , spunând că dacă și-a recunoscut vina este aproape nevinovat.
Enrico i-a spus tatălui său că și el ar fi avut curajul sa mărturisească fapta.