Rezumatul textului Homo Ludens de Johan Huizinga.
Dau coroană
+mă și abonez
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Autorul si opera sa - Johan HUIZINGA Johan Huizinga (1872-l945) este cunoscut drept un clasic al filosofiei istoriei si al istoriei culturii. Absolvent al Universitatii din Groningen (Olanda) in specializarile limbi orientale si lingvistica comparata, Johan Huizinga va fi interesat si de istorie, astfel incat doctoratul si-l va sustine din istoria religiei si paleoculturii indiene. Profesor (intre anii 1915 si 1940) la Catedra de istorie universala a Universitatii din Leida, Johan Huizinga va fi autorul unor valoroase studii precum: Amurgul Evului Mediu (1919), Erasm (1924), Cultura olandeza in secolul al XVII-lea (1933), In umbra zilei de maine. Diagnoza privind boala culturala a timpului nostru (1935), Homo ludens (1938), Considerare asupra perspectivelor de vindecare a culturii noastre (1945). Prezentarea textului - Homo n Homo ludens, carte scrisa spre sfarsitul vietii, Johan Huizinga reuseste sa identifice elementul ludic in cultura. Pentru a-si sustine demonstratia, autorul abordeaza jocul ca fenomen de cultura (cap. I), urmareste notiunea de joc la nivel lingvistic (cap. II), jocul ca functie creatoare de cultura (cap. III), dupa care jocul este raportat la justitie (cap. IV), la razboi (cap. V), la intelepciune (cap. VI), la poezie (cap. VII), la imaginatie (cap. VIII). Autorul identifica ludicul in filosofic (cap. IX), in arta (cap. X), urmarindu-l in diferite perioade (in Imperiul Roman, in cultura medievala, baroca, renascentista, romantica -cap. XI), iar in ultimul capitol Johan Huizinga se ocupa de prezenta elementului ludic in lumea moderna. JOCUL, COPILUL Sl SACRUL (fragment din text)Asadar, in rezumat, jocul, considerat din punctul de vedere al formei, poate fi numit o actiune libera, constienta ca este «neintentionata» si situata in afara vietii obisnuite, o actiune care lotusi il poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat niciun interes material direct si care nu urmareste niciun folos, o actiune care se desfasoara in limitele unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care se petrece in ordine, dupa anumite reguli si care da nastere la relatii comunitare dornice sa se inconjoare de secret sau sa se accentueze, prin deghizare, cajiind altfel decat lumea obisnuita Functia jocului, in formele lui superioare, despre care este vorba aici, se poate reduce imediat, in cea mai mare parte, la doua aspecte esentiale, sub care se prezinta. Jocul este o lupta pentru ceva, sau o exhibare a ceva. Aceste doua functii se pot si reuni, in asa fel incat jocul sa «infatiseze» o lupta pentru ceva, sau sa fie o intrecere, cine poate reda mai bine ceva A infatisa inseamna, din punct de vedere etimologic, a aduce in fata ochilor. Aceasta poate fi o simpla prezentare, in fata unor spectatori, a unor elemente naturale. Paunul sau curcanul isi exhiba splendoarea penajului in fata femelelor, dar in aceasta exhibare rezida din oficiu prezentarea unor elemente neobisnuite, cu totul deosebite, spre a fi admirate. Daca pasarea mai adauga si cativa pasi de dans, totul devine o reprezentatie, o iesire din realitatea obisnuita, o transpunere a acestei realitati intr-o ordine superioara. Nu stim ce se petrece cu acest prilej in animalIn viata copilului, o asemenea exhibare incepe sa fie inca de foarte devreme plina de imaginatie. Copilul intruchipeaza altceva, infatiseaza ceva mai frumos, sau mai elevat, sau mai primejdios decat este el in mod obisnuit. Este print sau tata, sau zgripturoaica, sau tigru. Copilul cunoaste cu acest prilej acel grad de exaltare care il duce foarte aproape de convingerea ca este intr-adevar, fara ca ea sa-l faca sa piarda cu totul constiinta ((realitatii obisnuite». La el a prezenta ceva inseamna a intruchipa o aparenta, a imagina, adica a infatisa sau a exprima intr-o imagineDaca trecem acum de la jocul copilului la reprezentatiile sacre din cultul civilizatiilor arhaice, gasim ca acolo, in comparatie cu jocul copilului, se afla «in joc», in plus, un element spiritual, care e foarte greu de determinat in mod amanuntit. Reprezentatia sacra e mai mult decat o intruchipare a unei aparente, mai mult chiar decat o intruchipare simbolica: este o intruchipare mistica. In spectacol, ceva invizibil si neexprimat ia o forma frumoasa, reala, sacra. Participantii la cult sunt convinsi ca actiunea realizeaza o mantuire sigura si ca activeaza o ordine a lucrurilor superioara celei in care traiesc ei in mod obisnuit. Totusi, aceasta realizare prin spectacol continua sa aiba, in toate privintele, caracteristicile formale ale unui joc. Spectacolul este jucat, reprezentat in cadrul unui spatiu de joc delimitat in mod efectiv, ca festivitate, adica in veselie si libertate. De dragul lui a fost imprejmuita o lume proprie, valabila vremelnic. Dar, odata cu sfarsitul jocului, efectul lui nu a fost incetai, ci radiaza asupra lumii obisnuite din afara si produce siguranta, ordine, bunastare, pentru grupul care a sarbatorit festivitatea, pana ce zilele