Rezumatul textului Homo Ludens de Johan Huizinga va rog
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Johan Huizinga (1872-l945) este cunoscut drept un clasic al filosofiei istoriei si al istoriei culturii.
Absolvent al Universitatii din Groningen (Olanda) in specializarile limbi orientale si lingvistica comparata, Johan Huizinga va fi interesat si de istorie, astfel incat doctoratul si-l va sustine din istoria religiei si paleoculturii indiene.
Profesor (intre anii 1915 si 1940) la Catedra de istorie universala a Universitatii din Leida, Johan Huizinga va fi autorul unor valoroase studii precum: Amurgul Evului Mediu (1919), Erasm (1924), Cultura olandeza in secolul al XVII-lea (1933), In umbra zilei de maine. Diagnoza privind boala culturala a timpului nostru (1935), Homo ludens (1938), Considerare asupra perspectivelor de vindecare a culturii noastre (1945).
In Homo ludens, carte scrisa spre sfarsitul vietii, Johan Huizinga reuseste sa identifice elementul ludic in cultura. Pentru a-si sustine demonstratia, autorul abordeaza jocul ca fenomen de cultura (cap. I), urmareste notiunea de joc la nivel lingvistic (cap. II), jocul ca functie creatoare de cultura (cap. III), dupa care jocul este raportat la justitie (cap. IV), la razboi (cap. V), la intelepciune (cap. VI), la poezie (cap. VII), la imaginatie (cap. VIII). Autorul identifica ludicul in filosofic (cap. IX), in arta (cap. X), urmarindu-l in diferite perioade (in Imperiul Roman, in cultura medievala, baroca, renascentista, romantica -cap. XI), iar in ultimul capitol Johan Huizinga se ocupa de prezenta elementului ludic in lumea moderna.
In pasajul selectat, Huizinga identifica trasaturile jocului: libertatea, pasiunea, absenta interesului material, limitarea spatiala si temporala, ordinea (sau legile proprii), stabilitatea unor relatii speciale, tipice, intre participantii la joc.
Functia jocului este lupta pentru ceva, lupta care poate fi transformata in spectacol.
Jocul copilului este o alternativa, dorita in mod deliberat, la real. Prin joc copilul isi poate depasi locul in ierarhia sociala sau, dimpotriva, poate regresa intr-un regn inferior, de obicei animal.
Prin comparatie cu jocul copilului, autorul se opreste la ritualurile civilizatiilor arhaice, care, din punct de vedere formal, pot fi considerate niste jocuri. Totusi, fata de jocul copilului, aici apare un element important, inexistent pana acum: componenta spirituala. Si ritualul are legile lui, este delimitat spatial si temporal, dar pentru cei care participa la cult exista o intrepatrundere intre realitate si ritual, in sensul in care efectul spiritual al acestuia se prelungeste si dupa ce spectacolul sacru se termina.
Astfel, participantii percep realitatea cu o alta stare de spirit: mai siguri si mai increzatori in ei insisi.