rezumatul textului moartea lui fulger, dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Moartea lui Fulger, avand aceeasi desfasurare ritualica precum Nunta Zamfirei, porneste de la un fapt real - moartea pe campul de lupta a unui erou - ce devine pretext liric pentru o meditatie si o elegie cu rezonante de bocet popular pe marginea mortii, a sensului vietii, a existentei lui Dumnezeu, a egalitatii oamenilor in fata mortii, a locului oamenilor in univers. Accentul nu cade deci, ca in Nunta Zamfirei, pe spectacol, ci pe implicatiile intamplarii tragice in constiinta personajelor.
Textul este deosebit de complex, construindu-se pe baza impletirii elementelor epice cu cele dramatice si lirice, pe schema ampla a baladei proiectandu-se procedee, imagini si formule literare apartinand mai multor specii literare: epopee, tragedie, oda, elegie, meditatie, bocet, blestem, poem.
Nu se poate vorbi de un subiect poematic propriu-zis, ci doar de o dezvoltare gradata a secventelor ritualice, care pot fi rezumate, in spiritul evolutiei epice, astfel: sosirea solului de pe campul de lupta cu vestea mortii lui Fulger, reactia parintilor la aflarea vestii, ritualul de inmormantare, durerea mamei, aparitia batranului sfetnic si revelatia finala in fata mortii.
Trasaturile epice ale textului vizeaza existenta unor personaje, chiar daca simbolice, a conflictului, a evolutiei gradate a subiectului, frecventa verbelor, existenta unui narator care povesteste participand subiectiv la derularea evenimentelor. Dramaticul provine din folosirea dialogului ca mod de expunere, din interventiile naratorului, care comenteaza faptele, descrie atmosfera, ritualul, personajele si starea lor fizica si sufleteasca, precum si din dramatismul profund al trairilor eroilor.
Toate aceste elemente sunt insa grefate pe structurile liricului, intr-un limbaj metaforic de o muzicalitate evidenta, cu deschideri catre profunzimile filosofice ale ideii poetice. Autorul stie sa exprime emotia, devenirea actiunii si a trairii, nu numai in mod direct, prin intermediul cuvintelor, ci si indirect, prin versul lapidar, ritmul sacadat, aglomerarile verbale, frecventa exclamatiilor, a interogatiilor retorice si a vocativelor, gerunziile aflate in rima si imperfectul verbelor, care confera o tonalitate de bocet continuu, de plans nesfarsit poeziei, astfel incat sensul se deduce si din stratul sonor.
Durerea sfasietoare a tatalui ia forma revoltei si chiar a blestemului impotriva soartei care lasa miseii sa traiasca si ii condamna pe cei buni, a intregului univers, care nu mai merita sa dainuie dupa moartea unui asemenea erou: "Dar mane va mai fi pamant?/ Mai fi-vor toate cate sunt?/ Cand n-ai de-acum sa mai privesti/ Pe cel frumos cum insuti esti,/ De dragul cui sa mai traiesti,/ Tu, soare sfant?".
Zbuciumul imparatesei capata accente patetice, suferinta ia dimensiuni cosmice, poetul apeland la hiperbola tocmai pentru a da masura acestor trairi: isi rupe cu mana vesmantul, ochii i se topesc de lacrimi, plansul devine vaiet cumplit, parul ii albeste, graiul i se stinge, incat "Si tot palatul plin era/ de plans cumplit". La jalea mamei ia parte intreaga natura, cel mort fiind un om ales, fiu de imparat si erou neintrecut, asa cum arata si numele : "Ah, mama, tu! Ce slaba esti! / N-ai glas de vifor, sa jelesti; / N-ai mani de fer, ca fer sa frangi; / N-ai mari de lacrimi, mari sa plangi,/ Nu esti de foc, la piept sa-1 strangi,/ Sa-1 incalzesti! ".
Ritualul trecerii in lumea cealalta este redat in elementele sale tipice, fiecare lucru avand un sens in acest scenariu mitico-religios: colacul de grau este merindea simbolica "pana ajunge la imparatia celor vesnice", "faclioara" ii va lumina calea prin bezna sfarsitului, "banul" il va ajuta sa treaca peste vamile timpului. Fiul de crai va fi insotit de intreg poporul in aceasta "mare trecere", dar si de spiritele celor morti deja, care vin sa-1 planga si sa-1 primeasca pe "ortacul lor".
Tensiunea lirico-dramatica va culmina in momentul aparitiei batranului sfetnic, "nascut cu lumea intr-un ceas", trimis de Dumnezeu sa desluseasca celor ramasi intelesul lucrurilor ascunse. O intreaga filosofie a vietii si a mortii este cuprinsa in vorbele mamei, putand fi usor identificate motive clasice precum desertaciunea desertaciunilor, trecerea ireparabila a timpului, sfarsitul implacabil, egalitatea oamenilor in fata mortii, soarta nestatornica etc. : "Sa fii cat muntii de voinic,/ Ori cat un pumn sa fii de mic,/ Cararea mea si-a tuturor/ E tot nimic// Ca tot ce esti si tot ce poti,/ Parere-i tot, daca socoti -/ De mori tarziu, de mori curand,/ De mori satul, de mori flamand./ Totuna e! Si rand pe rand/ Ne ducem toti! ".
Sensul mortii lui Fulger si al tuturor lucrurilor pieritoare pare a fi lamurit de magul batran: eroul traieste in eternitate prin faptele lui, viata este o lupta de care numai lasii se tem, este un dar dumnezeiesc, de care oamenii nu au dreptul sa se indoiasca, moartea nu inseamna disparitie, ci intrarea intr-o alta ordine, ca o rasplata pentru faptele bune de pe Pamant.