roitul stupilor rezumat pls
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
De-o săptămână, mătuşa Stana intră de mai multe ori, într-o zi, înainte de amiazi, pe portiţa grădinii cu flori, unde e aşezată stupina. Portiţa e îngustă, scundă, şi bătrâna se apleacă tare, şi totuşi abia se strecoară din curte.
Stupina a ieşit din iarnă în primăvara asta cu cincisprezece stupi, câţi au lăsat din toamnă. Au avut hrană destulă, că anul trecut a fost bogat în flori şi nici iarna nu a fost prea grea.
Era către sfârşitul lui mai, cu senin înalt şi liniştit, într-amiezi cu dogoare mare. Azi-mâne trebuia să înceapă roitul.
Mătuşa Stana venea la stupină şi, în fiecare seară după ce se întorceau albinele de pe hotar, se uita cu băgare de seamă la urdinişul căror coşniţe rămâneau grămezi mai mari de albine. Din ele trebuiau să pornească cele dintâi roiuri.
De câte ori intra la stupină, într-o înainte de amiazi, vedea că din ele iasă grăbite şi înfrigurate cele mai multe albine, ţâşnind în aer ca nişte alice, zburând într-o ţesătură deasă şi încurcată în faţa stupinei, într-un zumzet necurmat, până îşi luau drumul în depărtări.
Mătuşa Stana se trezise cu stupi la casă, şi cunoştea şi după neliniştea zborului, şi după melodia deasă, ce se desprindea din zborul lor, că mai ales doi stupi vor roi cât de curând. Pregătise de mult coşniţele pentru roiuri, le frecase bine pe dinăuntru cu mătăcină - buruiană a cărei mireasmă le plăcea albinelor -, avea pusă la îndemână şi o scară pe care să se suie, să aşeze coşniţa în pomul în jurul şi deasupra căruia va vedea că s-a oprit roiul.
Dar semnele o înşelau mereu şi iată, era gata să treacă o săptămână tot pândind zadarnic, până ce trecea bine de amiazi. Apoi nu mai intra la stupină până seara; ştia că după-amiaza nu mai roieşte nici stupul cel mai încărcat de albine.
De câte ori ieşea din grădiniţa cu stupina, un nepot şi o nepoţică, ce pândeau mereu la uşa cea mică până era bătrâna înăuntru, întrebau la repezeală:
- Roieşte azi vreunul, bunică?
- Doi sunt gata să roiască.
- Păi, şi ieri ai spus aşa.
- Am spus ce văd cu ochii, dar gândul şi hotărârea lor cine o cunoaşte? Poate nici ele nu ştiu încă, de bună seamă, când vor roi. De unde să ştiu eu?
- Dacă le fluieri, nu roiesc mai degrabă?
- Fluieratul nu ajută decât numai după ce a ieşit roiul. Da’ voi să staţi pe-aici, pe lângă portiţă, şi când veţi auzi zumzet greu şi veţi vedea că se ridică multe de tot în aer, înaintea stupinei, să mă strigaţi.
Copiii rămâneau bucuros lângă portiţă, la umbra cireşului. Bătrâna, la început, îi punea să păzească chiar în grădiniţa unde era stupina, dar ei o zbugheau îndată în curte; prea se învălmăşau albinele înaintea stupinei, prea fierbeau în văzduh şi treceau multe, ca nişte alice rătăcite pe la urechile lor.