Romanţă fără ecou
de Ion Minulescu
Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an…
Îţi mulţumesc!…
Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?…
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?…
Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti…
Să nu te mişti…
Şi dacă ne iubeşti –
O! … dacă ne iubeşti cu-adevărat –
Aşteaptă-ne la fel încă un an…
Un an măcar…
Atât…
Un singur an…
Iubire, bibelou de porţelan!…
1.Explica semnificatia titlului in raport cu elementele de continut ale textului.
2.Comenteaza folosirea persoanei intei,plural in partea finala a textului
Răspunsuri la întrebare
Romanța este un cuvânt adormitor, cu nuanțe ușor triste, ușor melancolice,
invocând amintirile pierdute, undeva departe, într-un colț tăinuit al vieții...,
este un desuet cântec de tânguire, o umbrelă imaginară
împotriva trecerii anilor... peste clipele ce-au marcat, sclipitor,
un erotism fugar și, implacabil, pierdut.
Romanța fără ecou se dorește a fi o șoaptă prelungă, auzită doar de
aparatul auditiv al sufletelor prea-sensibile, nehotărâte să abandoneze un
anumit trecut..., trecut care și-a devorat propriul ecou .
In opinia mea, titlul ”Romanță fără ecou” se gaseste în strânsă legătură cu tema și mesajul poeziei, ambele aspecte referindu-se la iubire, pe de-o parte iubirea ca sentiment şi, pe de altă parte, personificarea acestui sentiment prin ridicarea lui la statut de zeitate delicată.
Titlul este unul analitic deoarece este alcatuit din expresia ”Romanță fără ecou” care din punct de vedere morfologic este constituită dintr-un substantiv la genul feminin "romanță" care defineşte un cântec melancolic, si un substantiv prepozitional "fara ecou" care are rolul de a caracteriza primul substantiv. Titlul este incărcat din punct de vedere simbolic, insă nu apare ca o cheie pentru descifrarea mesajului poeziei ci ca un prim vers al acesteia, intelegerea lui deplină putându-se face doar la sfârșitul lecturarii.
2. In opinia mea, folosirea de catre poet a pluralului, persoana I, dovedeste rezistenta sentimentelor sale si a persoanei iubite in timp: "asteapta-ne la fel inca un an" dar si fragilitatea si delicatetea acestora prin faptul ca el, poetul, da glas cererii comune, aproape implorând iubirea personificată si zeificata sa ramana neafectată de trecerea infailibila a timpului care le-ar putea altera sentimentele.
(Cu alte cuvinte se iubeau frumos si nu voiau sa piarda repede ce simteau unul pt celalalt, desi erau constienti ca trecerea timpului le va micsora iubirea)
Și la final, iată o metaforă absolută, unde ei, cei doi, care au creat
Iubirea, se lasă dizolvați în iubire, uitând că ei au creat-o,
fiind fără dubiu convinși că ea, Iubirea, i-a creat pe ei,
ființe fragile și trecătoare,
pentru a le da forța și credința de a construi ceva unic,
de neînțeles și de nedepășit : Iubirea.
..