Salut !
Ma poate ajuta cineva sa fac acele texte din fotografia de mai jos cu exemple din poezia " Floarea Albastra" ?
Am nevoie de un ajutor , multumesc!
Am nevoie de : Motivul literar
Starile eului liric
Figuri de stil
Mesajul Global
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Gen: liric
ipoteze ale eului liric: Poezia e construită în acord cu tehnicile lirismului măştilor. Vocile eului liric sunt două: cea masculină şi cea feminină. Aceste schimbări de identitate sunt sesizabile prin schimbarea regimului pronominal. Iubita se adresează poetului când cu reproş, când cu entuziasm, exprimându-se ca într-un dialog antrenant, la persoana a II-a, implicându-l pe bărbat în gândurile şi frământările sale. Bărbatul inserează câteva comentarii, nuanţând vorbele femeii şi adăugând întregii poezii o nouă dimensiune. Nu doar exprimările la persoana I fac specificul acestei intervenţii, dar şi timpul verbal utilizat, în mod special trecutul, transformând episodul de iubire într-unul consumat, doar evocat, poate chiar retrăit, dar în niciun caz viu, actual, fremătând.
Specie: amestec de specii – poem filosofic, eglogă (idila cu secvenţe dialogate) şi elegie
Motiv: luna, trestia, cerul, „foi de mure”, codrul, satul, „câmpiile Asire”, întunecata mare
Limbajul poetic (imagini, figuri de stil etc.): Limbajul poetic este deosebit de muzical, prin respectarea canoanelor versificaţiei şi prin apelul la formele neaoşe ale verbelor. Unele cuvinte sunt utilizate atât ca adjectiv, cât şi ca adverb, poetul dovedind ingeniozitate şi pricepere la manevrarea instrumentului lingvistic („Dulce netezindu-mi părul” – „dulce e adverb”, iar în „Şi te-ai dus, dulce minune”, „dulce” e adjectiv). Varietatea figurilor de stil încarcă exprimarea, demonstrând faptul că poezia a fost compusă în etapa de tinereţe a artistului.
Mesajul : Vladimir Streinu afirmă despre „Floare albastră” că: „În lumea lui Eminescu, Apollo nu spânzură ca în mitologia greacă pe Marsyas ; zeul e ispitit de frumuseţea omului-muritor, cu care doreşte să-şi îndoiască natura nemuritoare. Se vor despărţi în cele din urmă, fiindcă îi desparte legea, dar nu fără a păstra fiecare în felul lui amintirea seducătoarei experienţe. Încât mai semnificativă decât disocierea finală este încercarea zeului de a se umaniza prin iubire şi a omului de a se zeifica prin aspiraţia la etern. La Eminescu poezia vieţii dă preţ poeziei morţii, şi în această perspectivă, opera i se alcătuieşte diferit.”