Salut, ma puteti ajuta cu o poezie? (,,Mihai Viteazul si turcii de Dimitrie Bolintineanu) Vreau sa stiu, mai exact, ce se intampla? Care este actiunea? Un fel de povestire pe scurt, va rog!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Oștile păgâne pasă la hotare.
Mihai-vodă șade la o masă mare.
Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc,
Când deodată-n sală intră-un sol turcesc.
— Padișahul nostru m-a trimis la tine
Să-i plătești tributul ce i se cuvine!...
Mihai-vodă tace. Oaspeți, mare-mic,
Cu onor din teacă spedele-și ridic.
Luna varsă raze dulci și auroase,
Căpitanii-și scutur coamele pletoase.
Iat-acum se scoală doamna-i tinerică
Rumenă, suavă ca o zambilică.
Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân,
Crini și garofițe pe-al ei chip se-ngân,
Părul pe-a ei frunte joacă grațios,
Ochii cu tristețe cat-acum în jos:
— Unde este timpul cel de altădată
Când Mihai Viteazul știa să se bată?
Cela ce-n primejdii stă și se gândește
Inamicii țării jugu-i pregătește.
Pentru tron, mărire, dulcea-i soțioară
Gata-i să se ducă și-n locu-i să moară!
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi,
Du-te, mori în luptă, dulcele meu mire,
Că de nu ești vrednic, plec la mănăstire!
Atunci Mihai-vodă se scoală deodată
Și spre sol întoarce fața-i gândurată:
— Mergi și spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voiești pe țară biruri noi a pune?
Au vrei să iau pielea de pe Națiune?...
Padișahul vostru, fără de-nconjor,
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decât cu rușine, mic și atârnat!
Și zicând acestea, ia o bardă-n mână,
Iute strânge-n juru-i armia română
Și cu ea de-a valma, făr' să zăbovească,
Sfarmă și respinge armia turcească.
Chiar și Sinan-Pașa, plin de umilinți,
A căzut în apă și-a pierdut doi dinți.
Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Nalță-o mănăstire și trei parastasuri!
Explicație:
Preda Buzescu a fost un comandant de oşti al lui Mihai Viteazul, ca şi fraţii săi, Radu şi Stroe. El a purtat lupta descrisă în legendă la data de 15 ianuarie 1595, la Stăneşti, lângă Giurgiu, hotărând, cu victoria lui, soarta bătăliei cu tătarii.
După trei zile de lupte între români şi tătari, Preda Buzescu a văzut cu mâhnire că au pierit mulţi dintre vitejii luptători români. Atunci şi-a îndemnat calul în faţa oştirii şi l-a chemat la luptă pe însuşi nepotul hanului tătar, pentru a hotărî soarta bătăliei.
Cei doi au descălecat şi s-au luat la luptă. Razele soarelui străluceau pe zalele lor şi le înfierbântau frunţile, răcorite doar de vânt.
S-au luptat cu spadele până li s-au frânt, apoi s-au luat la trântă, până când tătarul l-a lovit pe Preda cu o secure mică şi i-a stricat pavăza. Preda Buzescu l-a izbit o dată pe tătar cu măciuca şi l-a ucis.
Îmbărbătaţi de această victorie, oştenii români au învins hoarda tătarilor.
Această legendă istorică a inspirat un tablou pictorului Theodor Aman.
Mare admirator al lui Mihai Vitezul, Dimitrie Bolintineanu, pe vremea când a fost ministru al Instrucţiunii şi Cultelor, s-a preocupat de ridicarea la Bucureşti a unei statui a voievodului. Târziu, după moartea lui, la 1874, în Piaţa Universităţii se dezvelea statuia domnitorului Mihai Viteazul